Familia plânge și acum moartea lui Silviu Prigoană, la numai 60 de ani. Georgiana, una dintre nurori, soția lui Silvius Prigoană, a postat un mesaj emoționant la aproximativ trei luni de la moartea acestuia afaceristului. Fostul soț al Adrianei Bahmuțeanu s-a stins pe 12 noiembrie 2024
Moartea lui Silviu Prigoană a venit ca un trăsnet, iar apropiații nu s-au putut împăca nici acum cu dispariția sa. Dovadă stă recentul mesaj al Georgianei Prigoană, soția lui Silvius Prigoană.
Tânăra a postat pe Instagram o fotografie de la nunta sa, în care apare și Silviu Prigoană. Fotografia, cândva fericită, îi aduce tinerei acum lacrimi în ochi: ”Ne e dor de tine mai mult decât cuvintele o pot spune”, este mesajul dureros al tinerei.
Ce spunea Silviu Prigoană despre nunta celor doi
Silvius Prigoană și Georgiana s-au căsătorit în anul 2022, evenimentul fiind unul elegant, dar discret. La acea vreme oferea și un interviu în care vorbea despre nunta celui de-al doilea fiu al său.
„Un eveniment fericit. Superbă a fost petrecerea. Ceremonia a fost ca la orice ceremonie, a fost absolut superbă. A venit foarte multă lume, au venit și din Statele Unite prieteni de-ai lui Silvius, din Austria, din Germania… S-au adunat.
A fost un eveniment la care ne-am adunat din nou, ca la orice eveniment fericit. Acestea sunt evenimentele la care vii cu drag, la celelalte e mai complicat…(..)
Ceremonia civilă a fost de dimineață, iar nunta seara. Religios s-au cununat când s-au logodit. Atunci a fost alt șpriț, dar mai mărunțel”, povestea Silviu Prigoană la acea vreme, la Antena Stars.
Georgiana și Silvius Prigoană s-au căsătorit după 2 ani de relație, evenimentul având loc la un restaurant de cinci stele din București. Printre cântăreții care au întreținut atmosfera la eveniment s-a aflat și Dan Bittman.
Silvius Prigoană și Georgiana au ales să aibă ca părinți spirituali o familie de medici stomatologi din Constanța, care, de altfel, le sunt și foarte buni prieteni celor doi.
„Nunta, în general, este făcută de mirese. Mireasa este pionul principal al nunții, ea hotărăște cam tot, și meniul, și culoarea costumului mirelui, și așa mai departe. Din această cauză, nu mă bag, nu este treaba mea. Și muzică, și tot…absolut! Mireasa hotărăște!”, mai spunea Silviu Prigoană înainte de eveniment.
Cine este Georgiana, soția lui Silvius Prigoană
Georgiana, soția lui Silvius Prigoană, a locuit o bună perioadă de timp în Austria, dar după nuntă s-a stabilit în România, alături de soțul ei.
„Cea de-a doua noră este româncă, locuiește în Austria de mulți ani. Au făcut naveta o perioadă și acum s-au decis să se mute în România. Soția fiului meu are un job la o companie de plasare de forță de muncă și lucrează pentru toată Europa. Acum vor să se întoarcă acasă.
În ultimii doi ani au fost restricții mari în Austria și au prins un pic de oroare de stat în Austria. În România a fost mai relaxat. Ăsta e motivul pentru care au decis să se repatrieze”, povestea Silviu Prigoană în emisiunea „Exclusiv VIP”, de la Prima TV.
Cine este și cu ce se ocupă Corina Bode, cealaltă noră a lui Silviu Prigoană. Femeia a mai fost căsătorită
Soția lui Honorius Prigoană, Corina Bode, este o prezență greu de trecut cu vederea. Aceasta este prezentă pe rețelele de socializare, acolo unde își expune stilul extravagant. Luxul și opulența o definesc cu precădere.
Tânăra promovează bijuterii, ceasuri și pantofi scumpi. Promovările pe care le face devin adevărate povești, căci femeia apelează aproape întotdeauna la cadre deosebite din vacanțele sale exclusiviste.
Corina Bode s-a mutat în America atunci când avea doar 11 ani și tot acolo l-a cunoscut și pe Honorius, care studia la Chicago.
Corina a studiat Jurnalism și Relații Internaționale, apoi l-a cunoscut pe Honorius Prigoană, cu care a avut o relație de 7 ani înainte de a deveni soț și soție. La începutul relației, Corina nu știa cine sunt părinții lui Honorius Prigoană, iar relația lor a evoluat într-o atmosferă de simplitate și naturalețe. Nunta celor doi a avut loc în 2016.
În prezent, cuplul locuiește în România, iar Honorius are propriile afaceri în domeniul construcțiilor. Corina a condus, pentru o perioadă, postul de televiziune Etno TV, iar în prezent este mămica unui băiat pe nume Arth
„Honorius se ocupă de afaceri. Afacerile lui, nu ale familiei, eu nu mai am afaceri. Se ocupă de construcții, în mare parte, face acum niște clădiri de birouri la Iași, cu bani europeni, a făcut un bloc în București, a mai făcut la Brașov niște blocuri…
Silvius este manager de transport la o companie, a făcut management de hoteluri și restaurante în Elveția și nu-i plac relațiile cu publicul, el e mai introvertit. Și mai lucrează și la Etno TV“, spunea despre fiul lui Silviu Prigoană. Nora lui Silviu Prigoană nu este la prima căsnicie. Aceasta a mai fost căsătorită pe vremea când avea 19 ani, în SUA.