Nicușor Dan se va muta într-una dintre cele mai bine păzite si spectaculoase resedințe din România.

Nicușor Dan a început oficial atribuțiile de președinte în data de 26 mai. Astfel, fostul edil al Bucureștiului va trebui să se mute împreună cu partenera sa, Mirabela Grădinaru, și cu cei doi copii ai lor, Aheea și Antim, într-una dintre reședințele oficiale puse la dispoziție de Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” (RAAPPS). Cu toate acestea, familia a decis să amâne mutarea până la încheierea anului școlar, pentru a nu afecta stabilitatea celor mici.

Unde va locui Nicușor Dan după ce a preluat funcția de președinte al României

În prezent, Nicușor Dan (55 de ani) locuiește într-un apartament închiriat, compus din trei camere – una la parter și două la etaj – pentru care achită o chirie lunară de 550 de euro. Locuința se află într-o vilă din Sectorul 5. Mutarea într-o reședință oficială a fost amânată până în vacanța de vară, pentru ca fiica sa, Aheea, în vârstă de 9 ani, să nu fie nevoită să schimbe mediul în timpul anului școlar.

Ca șef al statului, Nicușor Dan are acum acces la mai multe vile de protocol din țară, destinate exclusiv președintelui României. Printre acestea se numără și Vila Lac 3, situată în cartierul Primăverii, unde a locuit anterior și Klaus Iohannis (65 de ani), în timpul celor două mandate ale sale.

Vila Lac 3

Pe lângă Palatul Cotroceni, Vila Lac 3 reprezintă un spațiu potrivit atât pentru activități oficiale, cât și pentru momente de relaxare, oferind un mediu mai retras. Reședința este amplasată la doar 60 de metri de Lacul Floreasca, într-o zonă împădurită, și are o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați.

Dispune de două niveluri, o grădină generoasă și o terasă spațioasă. Printre facilități se mai regăsesc un ponton, un garaj pentru bărci, terenuri de tenis și patinoar, precum și un teren de golf, construit la inițiativa fostului președinte Iohannis.

“Eu vă spun ce era înainte de 1989. Dacă trecem de aceste porți găsim, la demisol, o cramă, parter, etaj, în subsol, la circa 10 metri adâncime, este un buncăr antiaerian, construit de pe timpul lui Gh. Gheorghiu–Dej, care este funcțional și care poate să fie folosit în caz de război. Acest buncăr are legătură cu Palatul Cotroceni, cu Palatul Victoria, Casa Scânteii, prin niște tuneluri circulabile cu mașina”, explica fostul senator Marius Marinescu în urmă cu câțiva ani.

Pe parcursul mandatului său, președintele Nicușor Dan va putea utiliza și Vila de la Snagov, precum și alte reședințe oficiale de la munte și de la litoral, aflate în administrarea statului.

Vila Nufărul de la Neptun

Una dintre acestea este Vila Nufărul din stațiunea Neptun, construită la cererea cuplului Ceaușescu. Proprietatea se întinde pe 134.000 de metri pătrați și era reședința de vară a familiei dictatoriale. Aceștia beneficiau de o plajă privată păzită și de un personal numeros, de aproximativ 100 de angajați, care se ocupau de întreținerea proprietății.

Vila Nufărul face parte dintr-un complex mai mare, care include și alte cinci vile: Panseluța, Lotus, Trandafirul, Ghiocelul și Ambasador. În cadrul complexului există diverse facilități: o piscină, un cinematograf, o cramă și un buncăr antiatomic. De asemenea, vila este dotată cu o seră și un teren de tenis. În timpul mandatelor sale, Klaus Iohannis a adăugat și un teren de golf în curtea vilei de la Neptun.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *