Nicușor Dan le cere magistraților să se revolte public față de abuzuri. Președintele a dat verdictul: „Nu poate exista o reformă”

Președintele Nicușor Dan le cere magistraților să se revolte public față de abuzuri. Șeful statului susține că președinția pregătește o analiză amplă privind problemele din sistemul de justiție

Nicușor Dan le cere magistraților să se revolte public față de abuzuri, recunoscând că există probleme în sistem, însă susține, în paralel, că justiția e formată în mare parte din oameni corecți.

Nicușor Dan le cere magistraților să se revolte public

Cererea președintelui vine în contextul unei analize ample ce va avea loc la nivelul Administrației Prezidențiale ce va viza principalele probleme din sistemul de justiție.

„Dacă tot eşti judecător, ai totuşi o responsabilitate să te manifesti. Dincolo de a fi corect în a rezolva nişte dosare, în opinia mea, dacă eşti judecător sau procuror, ai o responsabilitate pentru sistemul de justiţie în ansamblul lui. Şi, bineînţeles, că va exista, din partea noastră, a echipei de aici de la Cotroceni, va încerca, după momentul în care vom veni cu raportul, cu diagnosticul, în care încercăm să punem cât mai multe date ca să fie situaţia obiectivă, în măsura în care anumite procese sunt disfuncţionale, o să încercăm să atragem atenţia opiniei publice, dar fără o presiune şi din interiorul sistemului o să fie foarte greu de reformat”, a declarat Nicușor Dan pentru Epoch Times.

Ce părere are președintele despre justiția din România

Întrebat ce părere are despre sistemul de justiție din România, șeful statului nu a oferit o opinie fermă, rezumându-se să afirme că lucrurile se desfășoară corect, însă în limite.

„Nu vreau să mă hazardez să dau un răspuns în momentul ăsta. Tind să cred că sistemul legislativ este relativ corect, atât timp cât metodele de alegere a reprezentanţilor magistraţilor sunt desfăşurate în mod corect. Şi aici, din nou, mă întorc la implicare. Oamenii ăştia – cu mici nuanţe – oamenii din CSM, au fost aleşi în mod democratic de colegii lor. De ce sunt ei şi nu sunt alţii? De ce alţii nu şi-au luat timp să se ducă să facă campanie, firească, legitimă, în rândul colegilor lor, spunând că vor să reformeze? Deci asta e o întrebare”, a mai explicat Nicușor Dan.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *