Motivarea judecătorilor în cazul tragediei din Rahova arată că angajații companiilor de gaze au mințit în fața magistraților și au încercat să ascundă probe importante
Motivarea judecătorilor în cazul tragediei din Rahova arată că moartea celor trei persoane și rănirea a alte 15 s-a datorat unei acumulări de gaze naturale scurse prin două fisuri apărute în conducta de alimentare. Aceste fisuri ar fi trebuit reparate de către angajații Distrigaz și cei ai firmei private, însă aceștia au neglijat pericolul.
Motivarea judecătorilor în cazul tragediei din Rahova
Potrivit judecătorilor, care au luat în calcul rapoartele experților, gazul scurs s-a infiltrat în sol, migrând spre subsolul blocului, unde s-a acumulat într-o cantitate suficientă pentru a produce explozia. Concentrația cea mai mare a fost la etajele 5 și 6, unde a și avut loc explozia. În urma acesteia trei persoane au murit, 15 au fost rănite și alte zeci au rămas fără case fie permanent, fie temporar.
„În acest sens, judecătorul de drepturi și libertăți reține (…) că, la data de 19.10.2025 au fost efectuate verificări în proximitatea blocului unde s-a produs explozia, prin sondare pentru depistarea unei eventuale existențe a metanului la nivelul subsolului, fiind identificate diferite concentrații de metan (CH4) în mai multe locuri în apropierea blocului.
Având în vedere valorile înregistrate la măsurătorile efectuate s-a emis ipoteza că ar putea exista scurgeri de gaz în subteran, la nivelul conductei de alimentare, astfel că au fost efectuate săpături și a fost decopertată țeava de gaze. După efectuarea săpăturilor, a fost extrasă țeava de alimentare cu gaze a blocului 32, scara 2 cu diametrul de aprox. 63 mm și o lungime de 14 metri”, se arată în motivare.
Angajatul Distrigaz Sud a sigilat robinetul greșit
În ziua dinaintea exploziei, respectiv pe 16 octombrie, un angajat Distrigaz s-a deplasat la fața locului în urma unei sesizări făcute de locatari. Angajatul nu a identificat corect defectul de pe rețeaua de distribuție, nu a luat măsuri de siguranță și nici nu a anunțat superiorii, ci a sigilat superficial un robinet care nu avea legătură cu sursa scurgerii reale de gaze.
„Inculpatul BM, în calitate de instalator de rețele în cadrul S.C. DISTRIGAZ SUD REȚELE, în data de 16.10.2025, în intervalul 07:54 – 09:19, în urma deplasării pentru o intervenție de urgență în baza unei sesizări de miros de gaz la imobilul din București, în mod culpabil nu și-a îndeplinit în mod corespunzător sarcinile de serviciu, în sensul că nu a identificat tipul de defect al sistemului de alimentare cu gaze naturale al imobilului (defect pe rețeaua de distribuție gaze naturale), respectiv nu a luat măsuri de siguranță și nu a comunicat cu șefii ierarhici pentru a decide metoda de punere în securitate. cu consecința neîmpiedicării acumulării de gaze în imobilul menționat și producerii unei explozii în data de 17.10.2025, ora 09:08, care a avut ca urmare moartea a trei persoane, vătămarea corporală a 15 persoane”, se mai arată în textul instanței.
Lucrătorii firmei private au plecat, deși au detectat scăpări de gaze
Cât despre cei doi angajați ai firmei private, AM Property Construct, aceștia efectuaseră revizia tehnică a instalației de gaze în seara de dinaintea tragediei. Ei au detectat scăpări de gaze, însă au plecat de la locul intervenției înainte ca gazele să fie complet eliminate și fără a anunța operatorul de distribuție.
„Inculpatul SAR/CGD, în calitate de instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze la S.C. AMPROPERTYCONSTRUCT S.R.L., în data de 16.10.2025, în intervalul 16:30 – 17:00, în baza contractului de prestări servicii încheiat cu Asociația de proprietari a imobilului din București pentru revizia tehnică a instalației de utilizare a gazelor naturale a imobilului, în mod culpabil, în urma detectării scăpării de gaze naturale în imobilul sus-menționat, nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de a anunța imediat operatorul de distribuție, de a localiza defectul și de a nu părăsi zona până la eliminarea totală a gazelor naturale din imobil și sosirea echipei operatorului de distribuție, precum și de a extinde controlul pe întreaga zonă unde este posibilă infiltrarea gazelor naturale, cu consecința neîmpiedicării acumulării de gaze în imobilul menționat și producerii unei explozii”, se mai arată în motivare.
Astfel, cei trei angajați nu doar că nu și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu, însă au făcut și declarații false în fața magistraților. Atât angajatul Distrigaz, cât și cei ai firmei private, au cerut să fie judecați în libertate, însă instanța le-a refuzat cererile motivând că eliberarea lor ar putea crea o stare de temere în rândul populației, fiind considerați pericol public.