Monica Tatoiu s-a pozat în pantaloni scurți și cizme, la 70 de ani. Stilistul care a criticat-o:”Numai Jennifer Lopez își permite să-și arate picioarele…”

Monica Tatoiu atrăgea atenția în tinerețe prin aparițiile sale îndrăznețe și printr-o siluetă care putea rivaliza cu cea a unui model. De-a lungul timpului, a ales mereu ținute curajoase și neconvenționale. Stilistul Florin Burescu este de părere că imaginea sa ar trebui ajustată la etapa actuală a vieții, astfel încât eleganța să fie evidențiată mai bine.

Recunoscut pentru comentariile sale fără ocolișuri, Florin Burescu analizează frecvent aparițiile vedetelor și ale persoanelor publice, indiferent de poziția lor. Printre cei despre care a vorbit s-a numărat și Nicușor Dan, a cărui prezență la un eveniment oficial din Belgia a fost criticată de stilist. Burescu a remarcat aspecte precum pantofii care păreau uzați și un palton care nu se potrivea ca mărime, detalii pe care le consideră nepotrivite pentru un șef de stat.

Monica Tatoiu avea alura unui model și adopta ținute îndrăznețe în tinerețe

Apropiindu-se de vârsta de 70 de ani, Monica Tatoiu și-a păstrat stilul nonconformist care a consacrat-o. Preferă hainele în culori vii, nu evită pantalonii scurți și apare adesea în mediul online într-un mod natural. Cu toate acestea, Florin Burescu, cunoscut ca stilist al vedetelor, susține că piesele vestimentare care lasă picioarele complet la vedere nu mai sunt cea mai inspirată alegere după o anumită vârstă.

„În general, eu recomand pantalonii scurți și fustele mini până la vârsta de 35-40 de ani, există însă și excepții. Sunt cazuri în care nici adolescentelor nu le stă bine. Numai Jennifer Lopez își permite să-și arate picioarele, la peste 50 de ani, deci nu e neapărat o regulă de bază’, a declarat Florin Burescu

Monica Tatoiu, purtând pantaloni scurți și cizme la aproape 70 de ani

Florin Burescu a explicat că, deși stilul excentric face parte din imaginea Monicăi Tatoiu, după vârsta de 60 de ani ar fi mai potrivit să renunțe la ținutele foarte scurte. În opinia lui, odată cu trecerea timpului pot apărea mici imperfecțiuni, iar picioarele nu mai au aceeași fermitate.

„Uitându-mă la doamna Monica Tatoiu, ea a fost mereu mai excentrică, așa că această ținută tinerească nu ne mai surprinde. Dar eu, în calitate de designer și de stilist, nu i-aș recomanda să poarte ceva scurt, indiferent că este vorba despre rochie, fustă sau pantaloni. Nu de alta, dar micile defecte sunt mai reliefate.

La peste 60 de ani, e riscant să apari așa, piciorul nu mai are acea fermitate, chiar dacă faci mult sport. Deci, doamnelor, evitați tot ce e scurt, chiar și în vacanțe! Îi recomand Monicăi Tatoiu pantalonii lungi, din in, care să acopere piciorul sau un model trei sferturi, până peste gambă. Cine nu are probleme, poate purta și sandale cu puțin toc, pentru un plus de eleganță’, a adăugat aceasta

Ritualul de îngrijire al femeii de afaceri

Monica Tatoiu afirmă că nu obișnuiește să folosească produse de machiaj, însă acordă o mare importanță îngrijirii pielii și preferă o cremă de față de calitate, chiar dacă prețul acesteia este mai ridicat.

„Nu umblu machiată, asta este, sunt dată cu o cremă, e cam scumpă, dar renunți la niște prostii și-ți iei o cremă genială. Îți iei și un medic estetician, frumos și deștept, pe care îl vezi primăvara și toamna. Sunt atentă la bani. Nici nu urc în taxi, prefer să iau mijloacele de transport în comun. Mai văd oamenii, mai stau de vorbă’, a declarat afacerista.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *