Microsoft, previziune sumbră: munca de birou va dispărea în mai puțin de 2 ani. De ce firmele ar putea trece printr-o criză: ”Ăsta-i riscul pe care îl văd eu”

Șeful departamentului de inteligență artificială Microsoft face avertizări sumbre cu privire la cei care fac muncă de birou: ar putea rămâne fără job în mai puțin de 2 ani. Prin ce crize ar putea trece firmele

Directorul executiv al Microsoft pe departamentul de inteligență artificială (AI), Mustafa Suleyman, avertizează că munca de birou va putea fi înlocuită de roboți în următoarele 18 luni. În acest context, economiștii sunt sceptici, însă lansează avertismente pentru angajații care au astfel de joburi, dar și pentru firme, care ar putea traversa o criză în următorii ani.

Munca de birou ar putea dispărea: previziunile Microsoft

Șeful departamentului de inteligență artificială Microsoft, Mustafa Suleyman, a declarat că intelgența artificială poate înlocui munca de birou în majoritatea domeniilor care presupun muncă de birou, în următoarele 12-18 luni. Acesta a declarat că, printre alte obiective ale companiei, se dorește dezvoltarea unei „suprainteligențe umaniste”.

„Cred că vom avea o performanță la nivel uman în majoritatea, dacă nu în toate, sarcinile profesionale. Așadar, munca de birou, în care stai la calculator – fie că ești avocat, contabil, manager de proiect sau agent de marketing – majoritatea acestor sarcini vor fi complet automatizate de o inteligență artificială în următoarele 12 până la 18 luni”, a declarat Mustafa Suleyman într-un interviu pentru Financial Times.

De asemenea, șeful Microsoft se arată încrezător în modul în care inteligența artificială poate fi utilizată în orice domeniu. El susține că agenții AI vor putea să se coordoneze în fluxul de lucru al instituțiilor mari în următorii doi-trei ani, iar aceste instrumente vor putea să învețe să se îmbunătățească în timp, luând măsuri autonome.

„Vor exista miliarde de minți digitale. Vor exista foarte, foarte multe linii diferite de modele. Crearea unui model nou este ca și cum ai crea un podcast sau ai scrie un blog. Va fi posibil să proiectezi o inteligență artificială care să se potrivească cerințelor tale pentru fiecare instituție, organizație și persoană de pe planetă”, a mai declarat Mustrafa Suleyman.

Microsoft vrea inteligență artificială în sănătate

De asemenea, Suleyman a menționat faptul că un alt obiectiv pentru companie este aplicarea inteligenței artificiale în domeniu sănătății, în efortul de a construi „suprainteligență medicală”. Astfel, programele AI vor putea ajuta la rezolvarea crizelor de personal și timpilor mari de așteptare pentru sistemele de sănătate suprasolicitate.

În 2025, Microsoft a susținut că este un instrument care poate depăși medicii în anumite sarcini și că este de patru ori mai eficient decât medicii umani în diagnosticarea afecțiunilor complexe.

Economiștii se arată sceptici: e nevoie, totuși, de intervenția umană

FANATIK a luat legătura cu economistul Radu Nechita. Întrebat despre opinia sa cu privire la declarațiile șefului departamentului de inteligență artificială Microsoft, acesta a menționat că, dacă vor dispărea job-urile care au la bază munca de birou, atunci oamenii vor fi obligați să se readapteze. Cu toate acestea, este sceptic și susține că nu crede că acționarii Microsoft își vor oferi instrumentele de inteligență artificială ca soluție de înlocuire a unor angajați.

„Eu nu n-aș îngrozi de acest lucru, dar nici nu m-aș entuziasma foarte mult din următorul motiv. Momentan, mie mi se pare că inteligența artificială este foarte, foarte bună la lucrurile simple, repetitive, adică exact genul de muncă ce ne scoate din minți. De îndată ce sunt situații atipice, până la urmă decizia umană asistată de diverse instrumente, printre care și inteligența artificială, până la urmă acolo ea tot va exista. Ce probleme mi se pare mie că există este că acele munci repetitive și nu foarte complicate erau făcute de, ceea ce se numește pe piața muncii, juniori, de începători, de ucenici”, a declarat economistul Radu Nechita.

Firmele ar putea trece printr-o criză

Astfel, economistul susține că cei care au experiență ani de zile într-o companie vor rămâne, în continuare, însă vor apărea modificări pe piața muncii, care va întâmpina câteva probleme dacă firmele refuză să mai angajeze juniori. Începătorii nu vor reuși să ajungă la nivel experimentat, astfel că va apărea o criză în companii.

„Există riscul ca firmele să se trezească peste câțiva ani după ce n-au mai angajat juniori, să vadă că seniorii ori le cer niște salarii tot mai mari ori să nu aibă angajați pentru generația următoare, pentru că se iese la pensie. Va fi un gap între gradele de experiență pe piața muncii. Ăsta-i riscul pe care îl văd eu”, a mai declarat Radu Nechita pentru FANATIK.

Cu toate acestea, economistul nu este de acord nici cu taxarea firmelor care implementează diverse instrumente cu inteligență artificială în detrimentul unui om. „Mi se pare că e ca și cum zici de taxă pentru că folosești calculator. Deci despre ce povestim? Nu, este absolut exclus. Este o soluție inacceptabilă. Adică cheltuim bani ca să ne facem munca mai ușoară, după care îi amendăm pe cei care adoptă tehnologiile noi. Este inacceptabil și este o idee absolut toxică pe care o resping fără să o discut mai mult de atât”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *