În plină criză pe piața petrolului, Dumitru Dragomir vine cu un scenariu care ne dă fiori. Dacă rafinăriille din Orientul Mijlociu vor fi lovite în continuare, prețurile la combustibili ar exploda.
Escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu a aruncat în aer preţurile petrolului la nivel mondial. Blocarea de către Iran a Strâmtorii Ormuz şi bombardarea mai multor rafinării din Bahrain, Qatar, Irak, Arabia Saudită sau Emiratele Arabe Unite riscă să adâncească şi mai mult criza.
Preţul la motorină în România se apropie de 9 lei/litru
Resimţit mai întâi la bursă, şocul a reverberat imediat în piaţă, iar în România preţul la pompă a crescut cu aproximativ 20-25 bani/litru la benzină şi 25-28 bani/litru la motorină, faţă de începutul războiului din Orientul Mijlociu, pe 28 februarie.
La staţiile din România motorina se apropie de preţul de 9 lei/litru, iar benzina a trecut deja de 8,3 lei/litru, însă Mitică Dragomir crede că aceasta este doar o poză de moment, pentru că preţul va continua să crească. „Nu cred că trece de 10-12 lei”, a spus el la „Profeţiile lui Mitică”, însă aceasta este scenariul optimist imaginat de „Oracolul de la Bălceşti”.
În scenariul catastrofal, preţul la combustibil ar fi mai mult decât dublu decât în prezent. „Dacă ăştia mai strică două-trei rafinării, preţul benzinei ajunge la 20 de lei litrul!”, este predicţia făcută de Mitică Dragomir.
Dragomir: „Nemţii vor acum să repare conducta Nord Stream cu Rusia, incredibil!”
Printre rafinăriile mari a căror activitate a fost afectată în urma bombardamentelor se numără Ras Tanura, din Arabia Saudită, considerată una dintre cele mai mari din zona Golfului, care a fost închisă temporar pe 2 martie, după ce a fost lovită de două drone iraniene. De asemenea, pe 9 martie, în Bahrein, compania energetică de stat Bapco Energies a declarat stare de forţă majoră după ce una dintre rafinăriile sale de pe insula Sitra a fost lovită de drone, care au provocat un incendiu major. De altfel, experţii de la Asociaţia Energia Inteligentă anticipează şi ei o creştere substanţială a preţului la combustibil în cazul în care conflictul din Orientul Mijlociu se prelungeşte. În cel mai pesimist scenariu aceştia avertizează că preţul motorinei ar putea urca la 16 lei.
În acest context, Dumitru Dragomir a remarcat noile răsturnări de situaţie din politica mondială. „În Rusia e greu să oprească cineva producţia de petrol. Nemţii vor acum să repare conducta Nord Stream cu Rusia, incredibil!”, a mai spus fostul şef al LPF.