Irinel Columbeanu a sărbătorit împlinirea vârstei de 68 de ani, iar câțiva dintre prietenii care i-au rămas aproape i-au pregătit o petrecere surpriză. Deși Irina, fiica sa, nu a putut fi prezentă în persoană la acest moment special, i-a trimis o surpriză emoționantă care l-a impresionat profund.
Irina, fiica fostului milionar și a Monicăi Gabor, i-a oferit un dar special tatălui său cu ocazia aniversării – un mesaj plin de emoție, care a atins o coardă sensibilă în sufletul lui Irinel.
Mesajul primit de Irinel Columbeanu de la Irina cu ocazia zilei sale de naștere a fost atât de emoționant încât l-a făcut să lăcrimeze în fața invitaților.
Evenimentul surpriză s-a desfășurat într-un restaurant elegant din Otopeni, acolo unde câțiva dintre prietenii apropiați i-au fost alături. Însă cel mai prețios moment al serii a fost când Irinel a primit mesajul de suflet de la fiica sa, Irina.
Chiar dacă distanța fizică a împiedicat-o să participe la petrecere, Irinuca i-a transmis un gând care l-a copleșit de emoție pe tatăl său.
“La mulți ani, tati! Îți doresc din tot sufletul multă sănătate, liniște și bucurie în fiecare zi. Chiar dacă sunt departe, vreau să știi cât de mult te iubesc și cât de recunoscătoare sunt pentru copilăria mea frumoasă pe care mi-ai oferit-o.
Ai fost mereu acolo pentru mine cu blândețe, răbdare și dragoste și datorită ție am numai amintiri minunate alături de tine. Niciodată nu voi uita cum făceam noi filmulețe haioase pe tableta ta, cum călătoream peste tot împreună și cum mergeam atât de des la El Capitan cu barca.
Abia aștept să ne revedem vara asta, să stăm la masă împreună, să mâncăm caracatiță și icrele noastre preferate. Îmi lipsești tare mult și te iubesc mult de tot, tati! Te ador din America! Cu toată dragostea, Irina!”, i-a transmis adolescenta tatălui ei
Mesajul a fost atât de impresionant pentru Irinel încât lacrimile i-au umplut ochii în fața celor prezenți la eveniment.
La petrecerea organizată cu ocazia zilei sale de naștere, fostul milionar i-a avut în jurul său pe câțiva prieteni apropiați: Serghei Mizil, Ion Cassian – proprietarul azilului din Ghermănești, antrenorul Dan Alexa de la CS Tunari, precum și pe Adiță Voicu.



Și la 68 de ani, Irinel Columbeanu păstrează tabieturile de om de afaceri respectabil, conform declarațiilor lui Ion Cassian:
„Este răsfățat, mai are tabieturi de milionar, îi place să arate mereu perfect, ca un adevărat om de afaceri. Irinel Columbeanu este mereu tuns impecabil, merg cu el la frizer, fetele îi rad barba, e spălat și îmbrăcat frumos, curat, în hainele lui scumpe, e în condiții de igienă perfecte. Irinel Columbeanu e un om deștept și manierat, o reală plăcere să stai cu el de vorbă”.