Premierul Ilie Bolojan vrea ca absolvenții facultăților de medicină de stat să rămână să lucreze în țară pentru câțiva ani. Tinerii se plâng de problemele din sistemul sanitar și cer condiții mai bune
Premierul Ilie Bolojan susține că studenții de la buget ai facultăților de medicină și cei care au urmat un rezidențiat plătit de stat ar trebui să aibă obligația de a lucra în țară pentru câțiva ani. De asemenea, acesta își dorește ca ei să fie distribuiți și în zonele rurale, acolo unde este deficit. Măsura ar avea ca scop reducerea exodului medicilor din România. Studenții, în schimb, cer condiții mai bune.
Bolojan vrea ca studenții de la facultățile de medicină de stat să aibă obligația de a rămâne câțiva ani în țară
Premierul Ilie Bolojan a declarat marți că dacă urmezi studiile unei facultăți de medicină de stat și ai rezidențiat plătit de statul român ar trebui să ai obligația de a rămâne în țară și de a lucra pentru câțiva ani de zile în sistemul românesc.
„În ceea ce priveşte problemele legate de dezechilibre rural, urban, medici şi aşa mai departe, eu voi susţine că, dacă beneficiezi în ţara noastră de o pregătire medicală pe toată durata parcursului, studii făcute la buget, rezidenţiat plătit de statul român, ai o obligaţie faţă de ţara asta şi cel puţin câţiva ani de zile, doi, trei, patru, cinci ani de zile trebuie să lucrezi undeva în România”, a declarat premierul Ilie Bolojan, la întâlnirea cu primarii de comune.
Mai mult decât atât, el subliniază faptul că există 7.000 de absolvenți ai facultăților de medicină, dintre care doar 1.000 de angajați în sectorul public. Pe lângă acest aspect, mulți ajung să lucreze în alte țări. Tot Bolojan a menționat că, în scenariul în care s-ar implementa această propunere, „trebuie să avem curajul să luăm nişte decizii care uneori nu sună bine şi să distribuim o parte din medicii noştri acolo unde este nevoie, în ruralul mai îndepărtat, în urbanul mic”.
„Hai să punem asta în practică şi atunci cu siguranţă nu vom avea şapte mii de absolvenţi la facultăţilor de medicină din România, vreo patru mii la rezidenţiat şi după nu ştiu câţi ani de zile, cam o mie de angajaţi în sectorul public. Şi ceilalţi, din păcate sunt pierduţi şi suntem pe locurile 1, 2 şi 3 în multe ţări europene ca număr de medici. Dar, pentru asta trebuie să avem curajul să luăm nişte decizii care uneori nu sună bine şi într-adevăr să distribuim o parte din medicii noştri acolo unde este nevoie, în ruralul mai îndepărtat, în urbanul mic şi aşa mai departe”, a mai spus şeful Executivului.
Ministrul sănătății a susținut că sunt de trei ori mai mulți medici decât pot include în sistem
Pe de altă parte, minstrul sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat în urmă cu o lună faptul că există de trei ori mai mulți medici rezidenți decât numărul celor care pot fi incluși în sistemul de sănătate din România, iar „cifrele de școlarizare au scăpat de sub control în ultimii cinci ani”.
„Cert este că e nevoie de o reformă importantă de structură, spun eu, pentru că noi producem, cu ghilimelele de rigoare, de trei ori mai mulţi rezidenţi decât putem include în sistem, pentru că cifrele de şcolarizare au scăpat de sub control în ultimii cinci ani de zile”, a declarat Alexandru Rogobete, pentru Antena3.
Reprezentantul studenților semnalează problemele din sistemul de sănătate
Contactat de FANATIK, președintele Uniunii Studenților din Romania (USR), Laurențiu Dincă, susține că această propunere n-ar reprezenta o mare problemă pentru viitori medici, din moment ce se oferă un număr clar de locuri pentru integrarea lor după terminarea studiilor. De asemenea, el semnalează faptul că ar trebui rezolvate, mai întâi, alte probleme.
„Din perspectiva noastră, a studenților, viitori rezidenți și viitori profesioniști care ar trebui să lucreze în țară, nu vedem această obligație ca pe o problemă, atâta timp cât se respectă condițiile optime de lucru, se oferă un număr clar de locuri de integrare, practic, în sistemul profesional, în clinici și în spitale. De fapt, problema de bază este că nu există infrastructură pentru clinici, policlinici și spitale.
Și, bineînțeles, că în cazul în care se dorește această repartizare, să spunem, în mediile rurale, unde există un deficit foarte mare de profesioniști tineri, ar trebui ca statul, prin Ministerul Sănătății și prin autoritățile abilitate, să poată să ofere și niște standarde și niște mecanisme care, practic, să motiveze tinerii să se mute în acele spații locative pentru o perioadă determinată, să zicem”, a declarat Laurențiu Dincă, președintele USR.
În același timp, liderul studenților pune accent pe faptul că, mai întâi, autoritățile ar trebui să-și pună ca primă întrebare „De ce pleacă tinerii?”. Acesta subliniază faptul că inclusiv gărzile rezidenților nu sunt acoperite, ajungând să facă mai multe gărzi decât ar trebui. De asemenea, Laurențiu Dincă afirmă că există riscul ca în scenariul în care această propunere s-ar aplica, o parte dintre tineri ar fi descurajați să mai urmeze această facultate sau i-ar face să se orienteze spre universitățile private.
Studenții, pro și contra asupra acestei propuneri
De asemenea, FANATIK a luat legătura și cu președintele Federației Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR), David Drăghici. Acesta a afirmat faptul că sunt păreri pro și contra în ceea ce privește propunerea lui Ilie Bolojan, iar la momentul redactării materialului liderii asociațiilor încă se consultă cu privire la un punct de vedere oficial.
Cu toate acestea, David Drăghici a menționat faptul că vor fi analizate toate aspectele. Mai mult, tinerii insistă pe îmbunătățirea sistemului medical înainte de a-i ține pe viitorii medici în țară, deoarece văd multe deficiențe de la infrastructură spitalicească, până la salarizare.
„Într-adevăr, absolvenți sunt mulți, dar cred că soluția nu e neapărat să tăiem absolvenții, ci mai degrabă să facem infrastructură medicală în care să putem să integrăm acei studenți. Cred că asta e puțin mai înțelept. Plus că măsurile pe care le-au dat dumnealor, ori că reducem cifra de școlarizare în universități, ori că îi forțăm să rămână în țară, nu rezolvă propriu-zis problemele de fond. Adică ei n-au soluționat în niciun fel problema, motivul pentru care fug medicii”, a declarat președintele FASMR, pentru FANATIK.
În privința distribuirii medicilor în mediul rural, acolo unde sunt cele mai mari lipsuri, David Drăghici subliniază faptul că, în cele mai multe locuri, e foarte greu să practici medicina, deoarece nu sunt puse la dispoziție condițiile necesare. Președintele FASMR punctează că face front comun cu toate universitățile de medicină pentru găsirea unor soluții.
„Aici e o datorie față de semeni. Adică asta vrem și noi să punctăm. Că datoria pe care o avem, etică, morală, este față de semeni, față de binele și sănătatea cetățenilor”, a conchis David Drăghici