În planul de guvernare al executivului condus de Ilie Bolojan, aprobat luni în Parlament, sunt anunțate măsuri stricte pentru diminuarea aparatului public. Una dintre cele mai drastice vizează concedierea a 50% dintre salariații Administrației Naționale „Apele Române” din structura centrală.
20% reducere a angajaților în administrația centrală
Executivul urmărește o diminuare de 20% a numărului de angajați din administrația centrală, însă documentul nu precizează ce instituții vor fi afectate sau ce economii se vor obține. Sunt invocate reforme și pentru companiile statului și regiile autonome, ca ROMATSA ori RAR, dar fără valori concrete.
Reorganizarea AN Apele Române – prima țintă precisă
Singura măsură cu procent clar este reorganizarea Administrației Naționale „Apele Române”, instituție aflată în subordinea Ministerului Mediului. Planul include concedierea a jumătate din personalul din structura centrală, ca parte dintr-un program mai larg de eficientizare și diminuare a cheltuielilor bugetare publice.
AN Apele Române numără aproximativ 9.000 de salariați, în prezent iar bugetul pentru 2025 ajunge la aproape 3,8 miliarde lei, din care un miliard reprezintă salariile. Subvenția de la bugetul de stat este de 2,23 miliarde lei, în timp ce veniturile proprii ajung la 1,59 miliarde anuale totale.
Un raport anterior indica faptul că din totalul angajaților, numai 144 lucrau pe teren, în timp ce 447 erau șoferi, o dezechilibrare care a generat critici publice.
Ilie Bolojan: „Reforma începe cu statul”
“Ne asumăm aceste măsuri, chiar dacă nu vor fi populare. România nu-și mai permite risipa și indolența din sistemul public. Mandatul nostru este despre reformă și reconstrucție. Dacă nu acționăm acum, riscăm instabilitate financiară cu efecte directe asupra cetățenilor și companiilor”, a declarat premierul Ilie Bolojan în fața Parlamentului.
Premierul Ilie Bolojan a declarat că, în perioada următoare, vor avea loc reduceri semnificative de personal, de ordinul zecilor de mii de posturi, atât la nivelul administrației centrale, cât și al celei locale. În același timp, el a precizat că restructurarea companiilor de stat rămâne o prioritate, chiar dacă este un proces dificil și deloc confortabil de implementat.
“Este una din provocările pe care le avem în următoarele luni, una dintre cele mai importante, pentru că, aşa cum ştiţi, am adoptat înaintea bugetului pachetul pe administraţie, care prevede reducerea aparatului guvernamental, naţional, ministerele, plus administraţia publică locală cu 10%.
Prin urmare, vom avea nişte reduceri în lunile următoare, care sunt la nivelul zecilor de mii de posturi, în tot aparatul central şi în administraţia locală. Dar aceste reduceri trebuie făcute, înseamnă că trebuie hotărâri de consiliu date, trebuie date ordonanţe, trebuie date hotărâri de guvern, trebuie făcute concursuri.
Deci, nu este o operaţiune foarte uşor de făcut, dar mie mi s-a părut că este cât se poate de corect ca anul acesta să fie un efort al statului pe care îl face, suplimentar, pentru a-şi reduce cheltuielile”, a declarat Ilie Bolojan la Euronews, întrebat câte posturi vor fi desființate până la finalul anului.
Ilie Bolojan a mai explicat că, în lipsa unor măsuri de reducere a cheltuielilor, Ministerul Finanțelor a fost nevoit să prevadă în buget o diminuare a fondurilor pentru salarii, aplicată în mod uniform tuturor ministerelor, cu câteva procente.
Deci, în câteva luni de zile, se va vedea că alocările care sunt făcute nu acoperă cheltuielile de personal, dacă nu se fac aceste reduceri. Asta s-a întâmplat, de exemplu, anul trecut, când s-au calculat reduceri de personal de 5% în primele luni, nu s-a făcut nicio reducere de personal.
Cheltuielile au crescut, s-a ajuns la o anvelopă pe primele şase luni de plus 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi am intrat în deficitele în care am intrat. Anul acesta nu ne mai putem permite acest lucru şi asta va fi urmărită în perioada următoare. Nu este o chestiune plăcută, dar trebuie să o facem”, a adăugat premierul.