Eugen Stoina, fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, pensionat în 2024, a anunțat pe pagina sa de Facebook că a depus plângere penală împotriva premierului Ilie Bolojan și a ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare. Stoina a menționat că sesizarea a fost înregistrată pe 30 ianuarie și că este adresată procurorului general, Alex Florența. El îi acuză pe Bolojan și Nazare de abuz în serviciu.
Fostul procuror care a cerut reținerea lui Bolojan și Nazare solicită în instanță plata unor indemnizații.
”Domnule Procuror General, vă rog să dispuneți reținerea celor doi demnitari și propunerea de arestare preventivă a acestora. Premierul României și Ministrul Finanțelor Publice au luat niște măsuri haotice, care îi afectează pe majoritatea cetățenilor români, în avantajul altor state, fără a avea în vedere nevoile cetățenilor propriului stat”, a scris Eugen Stoina.
Eugen Stoina a dat în judecată Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și Consiliul Național pentru combaterea discriminării, dosarul al cărui obiect este „calcul drepturi salariale” fiind înregistrat la Tribunalul București, scrie FANATIK.
Stoina a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâţilor, ca o consecinţă a discriminării, la plata, începând cu data de 16.10.2018 precum şi pentru viitor a echivalentului diurnei prevăzute de art. 13 alin. 1 lit. a OUG 27/2006, de 2% pe zi din indemnizaţia de încadrare brută lunară, drept acordat în favoarea procurorilor numiţi în cadrul Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare.
Eugen Stoina a fost implicat în multe scandaluri. Fostul procuror s-a logodit, în 2024, chiar cu femeia pe care, acum 17 ani, o trimitea în judecată. Rita Branga a fost trimisă în judecată în 2007, chiar de către fostul procuror Eugen Stoina, care a acuzat-o de luare de mită. Femeia a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare, scrie sibiuindependent.ro.
În 2018, Eugen Stoina a fost revocat din funcţia de procuror DNA, fiind acuzat că a condus sub influenţa băuturilor alcoolice şi a produs un accident rutier în Bucureşti, iar în urma impactului nu au rezultat victime care să fie spitalizate.
În 2024, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu a declanşat o anchetă internă, după ce a apărut o înregistrare audio în spaţiul public în care procurorul Eugen Stoina îi povesteşte unui fost poliţist că nu a fost testat pentru consum de alcool de către poliţiştii sibieni, deşi a fost autorul unei tamponări în stare de ebrietate.