Tragedie cumplită pe drumul european E85, la ieșirea din localitatea Drăgușeni. S-a aflat cine sunt cele două persoane care și-au pierdut viața în accident.
Cele două persoane care și-au pierdut viața în accidentul produs vineri după-amiază au fost identificate: este vorba despre doi bărbați din comuna Boroaia, județul Suceava.
Șoferul autoturismului, Ungureanu Vasile, în vârstă de 42 de ani, era consilier local AUR în Boroaia. Acesta se întorcea de la Iași împreună cu prietenul său, Toma Vasile, de 39 de ani, bolnav de cancer, care urma tratament cu citostatice la un spital din Iași.
Ungureanu Vasile, în vârstă de 42 de ani, era consilier local AUR în Boroaia
Potrivit informațiilor obținute de ONREC, cei doi se aflau în mașina care a fost lovită de o semiremorcă desprinsă de la un TIR încărcat cu pământ. Autotrenul, condus de un bărbat de 54 de ani din județul Bistrița-Năsăud, ar fi pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe partea carosabilă, lovind în plin autoturismul în care se aflau cei doi suceveni.
Impactul a fost devastator, iar atât șoferul, cât și pasagerul au murit pe loc, fără ca echipajele medicale sosite la fața locului să mai poată face ceva pentru a le salva viața.
Polițiștii rutieri din Pașcani au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea exactă a împrejurărilor producerii accidentului.
Conducătorul TIR-ului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Organizația AUR Suceava a transmis un mesaj de condoleanțe familiilor îndoliate: „Transmitem sincere condoleanțe familiilor colegului nostru și prietenului său. Este o pierdere uriașă pentru comunitatea din Boroaia și pentru toți cei care i-au cunoscut.”