Durere fără margini. Băiețelul de 7 ani accidentat grav s-a stins din viață după o lună de agonie

Durere nemărginită în județul Vaslui. Băiatul de 7 ani care a fost grav rănit în localitatea Moara Domnească, în timp ce traversa drumul național, a încetat din viață după o lună de tratamente intense și speranțe neîntrerupte.

Deși a fost transportat de urgență la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași, corpul său fragil nu a mai putut lupta.

După patru săptămâni de eforturi medicale susținute, băiețelul de doar 6 ani, implicat în accidentul rutier din 28 martie 2025, la Moara Domnească, a pierdut lupta pentru viață.

Anunțul dureros a fost făcut de medicii Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași, acolo unde fusese adus cu elicopterul SMURD în stare gravă.

Băiețelul a murit la spital după accidentul petrecut pe DN24.

Deși inițial părea că organismul său răspunde bine la tratament și existau speranțe de recuperare, starea de sănătate s-a deteriorat treptat, iar corpul slăbit al copilului nu a mai făcut față. Familia lui, din Moara Domnească, a primit marți vestea tragică a decesului.

Vă reamintim că incidentul a avut loc în momentul în care copilul coborâse din microbuzul școlar, întorcându-se de la ore. Fără să se asigure, a traversat DN24 și a fost lovit în plin de o mașină cu numere de Vrancea. Impactul a fost extrem de puternic.

Tragedia s-a desfășurat chiar sub privirile mamei sale, care era de față. Întreaga comunitate locală este profund marcată de acest eveniment și își arată solidaritatea cu familia îndurerată.

“I-am zis să stea acolo că vine maşina şi el a trecut… Au venit târziu, dacă veneau mai devreme, era altă treabă… Avea puls până aproape să vină ei”, spunea mama copilului.

Sunt gândurile care o tulbură neîncetat pe această mamă din clipa în care şi-a văzut copilul călcat de o maşină, chiar faţa ei.

Băiatul de şapte ani tocmai ajunsese cu microbuzul acasă, de la şcoală. Când a coborât, a tâşnit direct în stradă, printr-un loc nepermis. Mama îl aştepta vizavi, în faţa porţii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *