Familia lui Alin Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, județul Timiș, trăiește zile de coșmar după crima care a zguduit întreaga țară.
În timp ce ancheta continuă, durerea a ieșit la suprafață și în online, acolo unde bunica băiatului a postat un mesaj scurt, dar devastator.
Bunica lui Alin, a publicat pe rețelele sociale o fotografie în care apare alături de adolescent și a scris, într-un mesaj care a emoționat oameni din toată țara: „Drum lin iubitu lu maica. Odihnește-te în pace”.
Durerea unei familii în stare de șoc
Pentru cei apropiați, tragedia nu este doar o știre. În spatele detaliilor din dosar, familia încearcă să înțeleagă cum s-a ajuns la un asemenea final, după ce Alin a plecat de acasă și nu s-a mai întors.
Mesajul bunicii, publicat la scurt timp după ce cazul a devenit cunoscut, arată șocul prin care trece familia. Mama îl dăduse dispărut, după ce nu s-a mai întors acasă. Nimeni nu s-a gândit la un final atât de tragic.
Ancheta, în desfășurare: suspecții sunt minori
Cazul este anchetat de autorități, iar în centrul investigației sunt mai mulți minori. Procurorii și polițiștii refac acum, pas cu pas, ce s-a întâmplat în seara tragediei. Potrivit anchetatorilor, Alin a fost atras la casa adolescentului de 13 ani cu pretextul să vadă un ATV nou.
În paralel cu cercetările și procedurile din dosar, familia rămâne cu o durere greu de descris.