George Chirilă, un fermier din județul Iași, trăiește de ani buni alături de două surori și a crescut împreună cu ele un „trib” de 16 copii. Povestea lor a fost adesea privită ca un experiment familial atipic, construit pe reguli proprii și pe o viață trăită, preponderent, în afara agitației urbane. În prezent, însă, această construcție familială trece prin cea mai grea încercare: mai mulți dintre tineri au ales drumul spre oraș, iar unitatea casei se fisurează vizibil.
Viața de familie și regulile din gospodărie
De-a lungul anilor, în gospodăria condusă de fermier s-a format o organizare strictă, în care fiecare copil avea un rol bine conturat. Ritmul zilei era dictat de nevoile casei și de responsabilitățile împărțite între frați. În această formulă, cei mici au crescut imitând exemplul celor mari, iar cei mari au învățat să își asume sarcini care, de multe ori, depășeau obișnuitul pentru vârsta lor.
În egală măsură, familia a ales o existență relativ retrasă, cu un set de reguli interne care au ținut loc de „manual de conviețuire”. „Tribul” – cum era numită comunitatea din jurul casei – s-a definit prin disciplină, muncă în echipă și loialitate față de spațiul în care au crescut.
Schimbarea a venit odată cu maturizarea copiilor. O parte dintre ei au început să caute independență și oportunități pe cont propriu, iar contactul cu lumea de dincolo de poarta gospodăriei a deschis perspective pe care ruralul nu le mai putea oferi la aceeași scară.
Au plecat 5 deodată și au rămas descoperite anumite sectoare. Când copilul se răzvrătește, părintele nu are cu ce compensa”.
Mărturia a fost făcută de George Chirilă în cadrul emisiunii „Asta-i România”, unde a descris, fără ocolișuri, impactul pe care l-a avut plecarea simultană a cinci copii asupra mecanismelor casei.
Exodul către oraș și efectele asupra „tribului”
Decizia tinerilor de a se muta la oraș a provocat goluri în activitățile zilnice ale gospodăriei. Sectoarele pe care le acopereau – fie că țineau de organizare, fie de munca de rutină – au rămas dintr-odată fară „pilonii” obișnuiți. Dincolo de efortul fizic suplimentar pentru cei rămași, schimbarea a adus și o presiune emoțională vizibilă asupra părintelui, care a recunoscut că nu mai poate controla toate piesele acestui ansamblu așa cum o făcea altădată.
În ciuda rupturilor apărute, bărbatul încearcă să păstreze legătura cu cei plecați. Dialogul la distanță, vizitele planificate sau nevoia de sfat din partea părintelui rămân punți esențiale între „trib” și lumea în care s-au mutat copiii. Între timp, cei rămași în gospodărie își rearanjează responsabilitățile, pentru ca treburile casei să nu rămână descoperite și pentru ca ritmul de altădată să fie păstrat, măcar în parte.
Plecarea către oraș nu a însemnat doar o schimbare de adresă, ci și o reașezare a așteptărilor: tinerii își caută propriul parcurs, iar acasă se caută un nou echilibru, adaptat realității în care „tribul” nu mai este complet. În zilele care urmează, munca se împarte altfel, telefoanele sună mai des, iar legăturile dintre frați se scriu, de acum, între gospodărie și străzile pe care fiecare își încearcă norocul.