Cu 12 ani în urmă, în luna decembrie, Mălina Olinescu pierea în condiții dramatice și iată că Doina Spătaru nu are liniște nici acum, după ce Călin Geambașu a făcut acuzații dure la adresa ei. Acesta a atacat-o pe mama Mălinei, spunând că fiica ei a făcut acel gest necugetat tocmai pentru că Doina Spătaru a lipsit prea mult din viața ei. Și cu un an în urmă Călin Geambașu făcea declarații supărătoare la adresa mamei vedetei. Iată ce spune Doina Spătaru despre această situație deranjantă!
Mălina Olinescu s-a stins din viață pe 12 decembrie 2011 și nici după 12 ani mama ei nu are liniște – Doina Spătaru a fost acuzată de către Călin Geambașu că poartă o mare parte din vină pentru moartea fiicei sale. Artista a fost găsită fără suflare pe asfaltul din fața blocului în care locuia, după ce a căzut de la etajul 6, cu nici o lună înainte de a împlini 38 de ani, iar toate semnele au dus spre sinucidere. În cei 12 ani trecuți de la moartea artistei, Călin Geambașu a refuzat această ipotează, susținând că Mălina nu ar fi fost în stare de așa ceva. Acesta a spus însă că de vină pentru acest gest ar fi chiar Doina Spătaru, artista nefiindu-i aproape fiicei sale când ar fi avut cea mai mare nevoie de ea.
Doina Spătaru, revoltată de acuzațiile pe care i le-a adus Călin Geambașu, la 12 ani de la moartea fiicei sale, Mălina Olinescu
La 12 ani de când artista nu mai este în viață, Călin Gembașu a deschis din nou cutia discordiei, făcând acuzații dure la adresa Doinei Spătaru, pe care o acuză că se face vinovată de moartea fiicei sale, și insinuând că între cele două nu a existat o relație normală mamă-fiică.
Extrem de afectată de cuvintele partenerului de scenă al Mălinei, cu atât mai mult că totul s-a petrecut în perioada în care ea își comemora fiica, Doina Spătaru a afirmat totuși că nu-i va da replica lui Călin Geambașu.
„Azi am fost la cimitir. Așa e mereu pentru mine începutul lunii decembrie. Foarte trist, după care încerc să mă conectez la sărbători. Calin vrea să mă provoace, dar nu-i dau satisfacție. O singură dată am intervenit într-o emisiune TV, pentru că altfel nu se putea, ajunsese prea departe, spunând că Mălina era sora sa. Tatăl fiicelor mele a fost Boris Olinescu. Mălina nu era sora lui! Păcat că a primit niște calități de care ar fi trebuit să profite. Dar el are o minte bolnavă’, a spus Doina Spătaru pentru Cancan.ro.
Cât despre acuzațiile că ar fi lipsit prea mult din viața fiicei sale, Doina Spătaru a venit cu partea ei de adevăr, explicațiile fiind cât de poate de pertinente.
„Mălina nu a crescut fără mamă, am lipsit doar când eram plecată, dar și atunci vorbeam la telefon. Au trecut 12 ani, i-am făcut pomenirea, iar durerea este la fel de mare’, a mai spus Doina Olinescu pentru sursa citată.