Ștefania Szabo, director medical la Spitalul Județean din Buzău care a decedat la serviciu, a divorțat în februarie 2025 de soțul ei, cu care se măritase în 2019.
Ștefania Szabo (37 de ani), director medical la Spitalul Județean din Buzău, a fost găsită fără suflare în camera de gardă, la 6 dimineața, de un coleg care fusese alertat de faptul că alarma suna încontinuu. Doctorița trebuia să iasă din gardă la ora 8. Încă nu s-a stabilit cauza decesului, iar la spital a sosit o echipă de criminaliști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, pentru a efectua cercetările specifice.
Soțul Ștefaniei Szabo a solicitat inventarierea bunurilor
Ștefania Szabo a avut probleme în viața privată, care s-au accentuat în ultima perioadă. Ea s-a măritat în 2019 cu L.M., ofițer de poliție judiciară, iar în februarie 2025 au divorțat. Ștefania l-a dat în judecată pe fostul ei soț, pe 23 ianuarie 2025, la Judecătoria Buzău, solicitând instanței să revină la numele de dinainte de divorț. Cererea a fost anulată pe 21 iulie 2025.
L.M. a dat-o, la rândul său, în judecată pe Ștefania Szabo, pentru a-și recupera bunurile aflate pe numele său. În dosar se arată că părțile s-au căsătorit la data de 18.05.2019, iar la data de 12.10.2021 s-a încheiat convenţia matrimonială și actul de lichidare a regimului matrimonial al comunității legale. Conform certificatului de divorț din data de 20.02.2025 la data de 20.02.2025 s-a constatat desfacerea căsătoriei prin acordul părților. De asemenea, conform procesului verbal din data de 27.01.2025 ora 13:10, L.M a formulat o cerere de inventariere, iar la data de 27.01.2025 ora 13:10, Ștefania Szabo, fiind contactată telefonic, a declarat că nu este de acord cu inventarierea.
Reclamantul L.M. a precizat că la data de 15.01.2025 a intervenit separarea părților în fapt în condițiile în care pârâta i-a învederat să părăsească imobilul care prin contractul din 05.11.2021 a devenit bunul său personal. Totodată, reclamantul a susținut că la acea dată, când a fost silit de pârâtă să părăsească imobilul nu a avut posibilitatea reală să ia bunurile personale cu excepţia câtorva obiecte de vestimentație. Ulterior, Ștefania Szabo a schimbat yala de acces în imobil astfel încât se află în imposibilitatea de a intra în posesia bunurilor sale personale. Reclamantul a mai precizat că, anterior separării, a avut discuții cu pârâta, aceasta afirmând în repetate rânduri că ”o să dea foc” lucrurilor sau că ”o să le distrugă”.
Instanța a arătat că la cererea oricărei persoane care are interesul să constate de urgenţă o anumită stare de fapt care ar putea să înceteze ori să se schimbe până la administrarea probelor, executorul judecătoresc în circumscripţia căruia urmează să se facă constatarea va putea constata la faţa locului această stare de fapt. În cazul în care efectuarea constatării necesită concursul părţii adverse sau al unei alte persoane, constatarea nu poate fi făcută decât cu acordul acesteia, iar în lipsa acordului, partea interesată va putea cere instanţei să încuviinţeze efectuarea constatării.
Ștefania Szabo și soțul ei au divorțat la notar
De asemenea, instanța a reținut faptul că L.M. nu are acces în imobilul care se află în proprietatea pârâtei, aceasta schimbând yala. Totodată, instanța a menționat că simplul fapt că reclamantul a avut o perioadă de timp acces în apartamentul pârâtei nu este de natură a duce la concluzia că în cauză nu există urgență, cât timp relațiile dintre părți nu au fost constante, acestea hotărând inițial să divorțeze la notar, ulterior una dintre ele a formulat pe rolul Judecătoriei Buzău o cerere având ca obiect divorț, pentru ca în final să divorțeze prin acord la notar. Mai mult instanța reține că între părți există neînțelegeri cu privire la caracterul de bun propriu, respectiv de bun comun al unora dintre bunurile enumerate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Referitor la susținerea pârâtei în sensul că nu există urgență, întrucât la dosarul cauzei reclamantul a depus facturi pentru bunurile enumerate în cerere, instanța nu o va reține raportat la faptul că acestea dovedesc doar achiziționarea respectivelor bunuri, nu și faptul că bunurile s-ar afla în prezent în imobilul pârâtei. În ceea ce privește prevederile art 361, art 362 C.civ. referitoare la întocmirea inventarului de către notarul public, instanța reține faptul că vizează fie ipoteza în care viitorii soți optează pentru întocmirea inventarului bunurilor mobile, fie inventarul este realizat la adoptarea regimului separației, fie se realizează un inventar adițional ce cuprinde bunurile dobândite ulterior, pe parcursul regimului separației, fie inventarul este întocmit pentru prima dată în timpul regimului separației de bunuri.
Pe 3 martie 2025, Judecătoria Buzău a admis cererea lui L.M. și a încuviințat efectuarea constatării constând în inventarierea bunurilor mobile menționate în cuprinsul cererii, aflate în locuinţa pârâtei din municipiul Buzău, respectiv: acte studii L.M., cărţi specialitate juridică , obiecte de vestimentație personale (tricouri, pulovere, geci, blugi, treninguri, etc), documente medicale, obiecte de igienă personală, parfumuri, geamantane, genţi laptop, veselă (seturi de porțelan, cristal), expresor cafea, air fryer, roboţi de bucătărie, scule și unelte (bormaşină electrică, polizor, trusă tubulare, autofiletantă, chei diverse), două biciclete.
Ce avere avea doctorița Ștefania Szabo
De asemenea, au mai fost inventariate un pat + saltea, noptiere, comodă TV, televizor Samsung, aer condiționat, perdea, draperie, covoare (dormitor 1), perdea, draperie, dulap, canapea (dormitor 2); dulap, pat, saltea, noptiere, comoda TV, perdea, draperie, covoare (dormitor 3); aparat aer condiționat (hol etaj); living: colțar stofă, masă blat compozit și scaune piele, șemineu, aer condiționat, perdea, draperie, televizor Sony, mobilă living cu vitrină şi sertare, lustră tip Galle, covor.
La bucătarie au fost inventariate mobilă bucătărie, electrocasnice (mașină de spălat vase, cuptor, cuptor microunde, air fryer) masă bucătărie, televizor; debara: frigider, dulap , la baie parter: maşină de spălat rufe marca LG, uscător rute marca LG, la terasa spate construită pe structură de lemn şi închisă cu geamuri culisante, televizor, masă terasă, scaune terasă, două corpuri de mobilier terasă, la terasă față: tâmplărie pvc închidere terasă, mobilier pal cu sertare, invertor cu tablou de siguranțe + panouri fotovoltaice.
Conform declarației de avere consultate de FANATIK, Ștefania Szabo deținea la Buzău o casă de locuit de 135 metri pătrați și un teren intravilan de 75 metri pătrați, cumpărate în 2021, dar și 1/4 dintr-un apartament de 65 metri pătrați din București, dobândit prin moștenire. Doctorița mai avea două autoturisme BMW, iar în conturile sale se aflau 3.200 lei.