Fostul premier Adrian Năstase a readus în atenție episoade mai puțin cunoscute din perioada în care conducea Guvernul, vorbind despre măsurile de securitate excepționale și despre climatul de suspiciune care domina atunci Palatul Victoria. Declarațiile au fost relatate în presa din 10–11 martie 2026 și includ afirmația că a fost găsit un microfon în biroul unui ministru, dar și detalii despre protejarea cabinetului premierului împotriva interceptărilor.
Geamuri protejate și măsuri speciale împotriva interceptărilor
Adrian Năstase a povestit că, după instalarea sa în funcția de prim-ministru, biroul de la Palatul Victoria a fost tratat imediat ca un spațiu extrem de sensibil. Pentru că încăperea era orientată spre Piața Victoriei, specialiștii în securitate ar fi considerat că există riscuri serioase de supraveghere din exterior, motiv pentru care au recomandat măsuri suplimentare de protecție. Potrivit relatării sale, s-a decis dublarea geamurilor și aplicarea unor folii speciale, tocmai pentru a împiedica eventuale tentative de interceptare a discuțiilor purtate în cabinet.
Microfon descoperit în biroul unui ministru
Cea mai spectaculoasă dezvăluire făcută de fostul premier vizează însă descoperirea unui dispozitiv de ascultare chiar în interiorul Guvernului. Adrian Năstase a afirmat că, în timpul mandatului său, a fost găsit un microfon în biroul unui ministru, situație care a determinat chemarea SRI pentru verificări. Tot el a spus că, în loc să lase dispozitivul în custodia autorităților, a ales să îl păstreze și că îl are și astăzi.
O perioadă dominată de tensiune și neîncredere
Relatările fostului șef al Executivului conturează imaginea unei perioade în care securitatea informațiilor era tratată cu maximă seriozitate, iar pericolul interceptărilor era privit ca o amenințare reală, nu ca o simplă ipoteză. Măsurile tehnice, controalele și suspiciunile constante făceau parte din rutina instituțională a vremii, într-un context în care protejarea deciziilor și a informațiilor sensibile era considerată esențială.
Prin aceste mărturisiri, Adrian Năstase oferă o imagine rară din culisele puterii, descriind un climat în care pericolele invizibile erau tratate cu aceeași atenție ca amenințările directe. Dincolo de caracterul spectaculos al poveștii, declarațiile sale readuc în discuție felul în care funcționau mecanismele de securitate la vârful statului, într-o perioadă marcată de prudență extremă și de nevoia permanentă de protecție.