Petru-Gabriel Negrea, deputat AUR de Suceava, nu a fost lăsat să intre în Ucraina din cauza declarațiilor sale. El are probleme în instanță cu un vecin.
Deputatul AUR Petru-Gabriel Negrea susține că a primit, pe 22 ianuarie 2026, interdicție de intrare în Ucraina, fiind declarat „dușman al poporului ucrainean”. Negrea a povestit că fost oprit la granița cu Ucraina în drumul său spre Cernăuți, unde se ducea la invitația unui profesor universitar, și a relatat că a fost dus într-un container neîncălzit, obligat să se dezbrace pentru un control corporal și apoi întors la frontiera cu România.
Vecinul susține că deputatul AUR i-a blocat calea de acces
Motivul ar fi reprezentat de declarațiile sale la adresa Ucrainei, în care acuza autoritățile de agresiuni împotriva bisericilor românești și de reducerea școlilor românești din Cernăuți. AUR a solicitat, într-un comunicat, să se menționeze implicarea Ambasadei României la Kiev şi a sprijinului consular oferit, prezentarea poziției oficiale a MAE faţă de acest incident şi indicarea măsurilor concrete pentru prevenirea unor situaţii similare.
Reprezentanții partidului condus de George Simion au cerut „explicații clare privind baza legală a interdicţiei impuse deputatului român, cine a dispus calificarea acestuia drept duşman al poporului ucrainean, justificarea controlului corporal şi poziţia oficială a autorităţilor de la Kiev”. Petru-Gabriel Negrea are probleme și în țară, deoarece a fost dat în judecată de o persoană fizică, B.V.D., ce deține în județul Suceava un teren învecinat cu al său, dosarul al cărui obiect este „obligația de a face” fiind înregistrat pe 22 noiembrie 2021 la Judecătoria Gura Humorului.
În dosarul consultat de FANATIK se arată că instanța a încuviințat o expertiză topografică prin care să se realizeze verificarea înscrisurilor care au stat la baza dobândirii proprietății indicate în petitul acțiunii – titlul de proprietate, contract de vânzare cumpărare, succesiune, pentru ambele părți, identificarea suprafețelor de teren deținute de către cele două părți, cu indicarea hotarelor și a suprafețelor ocupate de către acestea, conform situației actuale, stabilirea modului în care a fost efectuată intabularea și înscrisurile care au stat la baza efectuării acestei operațiuni.
Expertiza mai urmează să stabilească suprafața de 5200 mp, teren descris în petitul acțiunii, și faptul dacă această suprafață are caracter de loc înfundat, dar și faptul că suprafața de teren pe care reclamantul o indică ca fiind drum de acces nu este singura cale de ieșire la calea publică. De asemenea, urmează să se precizeze modul în care sunt utilizate-folosite, suprafețele care se suprapun și în ce limite, delimitarea acestora cu indicarea grafică, să se identifice și să se măsoare terenul proprietatea reclamantului, ce face obiectul acestui litigiu.
Pe terenul deputatului AUR se află o pensiune
Urmează să se identifice și să se măsoare terenul proprietatea pârâtului Petru-Gabriel Negrea pe care se află o pensiune și care se învecinează, pe o latură, cu drumul de trecere din cauză, la parcelele din zonă, drum existent și folosit 100 ani, dacă pe terenul reclamantului din litigiu sunt sau au fost amplasate materiale de construcție și o stână, așa cum rezultă din pozele atașate, să se identifice vechiul amplasament și să se măsoare drumul de trecere vechi, care permite accesul la terenul proprietatea reclamantului, drum care se învecinează pe o latură cu gardul amplasat de către pârât, iar pe cealaltă latură există copaci vechi care trasează hotarul între drum și alte proprietăți.
Expertiza trebuie să mai determine dacă gardul proprietății pârâtului amplasat pe drumul de trecere, înjumătățește lățimea inițială a acestui drum, dacă acest drum de trecere este blocat la aproximativ jumătatea lungimii de gardul pensiunii – proprietatea pârâtului, fapt ce face imposibilă folosirea drumului, dacă există suprapuneri între terenul pârâtului și vechiul drum, dacă acest drum mai este utilizabil, dacă există un alt drum de trecere vechi, care poate fi folosit/este folosit de proprietarii din zonă, în afara celui din litigiu. În caz afirmativ, să se identifice și să se măsoare acel drum.
S-a emis adresă către un expert pentru a fi înştiinţat să efectueze şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză încuviinţat, în exemplare suficiente pentru instanţă şi fiecare parte. Instanța a emis o adresă către Biroul local pentru expertize tehnice judiciare şi contabile, pentru a se comunica numirea în cauză a expertului în specialitatea topografie. La un termen ulterior, avocatul lui Petru-Gabriel Negrea a solicitat acordarea unui termen de judecată deoarece între părţi s-au iniţiat discuţii în vederea încheierea unei tranzacţii.
Vecinul lui Petru-Gabriel Negrea dorește să vândă bucata sa de teren
Avocatul reclamantului a arătat că pârâtul Petru-Gabriel Negrea deţine majoritatea suprafeţei de teren unde se află situat şi cel al reclamantului, că acesta este de acord să vândă precum confirmă şi faptul că s-au iniţiat discuţii în acest sens, dar că, încă, nu a fost înştiinţat de reclamant în mod expres de acesta. Instanţa, având în vedere aspectele puse în discuţie la acest termen de judecată, a prorogat în continuare discutarea obiecţiunilor. Avocatul reclamantului a arătat că odată cu obiecțiunile la termenul anterior a depus şi o precizare deoarece pe planul de situaţie anexat raportului de expertiză se observă că s-a forţat trecerea drumului de servitute de la reclamant pe terenul pârâtului, pe terenul altei persoane.
În dosar se arată că instanța încuviinţează obiecţiunile formulate de reclamant şi completarea acestora, respectiv să se indice pe ce lungime drumul este blocat de gardul construit de pârât, dacă gardul amplasat de pârât pe drum a făcut ca acesta sa fie impracticabil, având în vedere faptul că expertul a răspuns parțial ”dacă, în prezent, acest drum este utilizabil, dacă expertul constată ca nu este practicabil, să explice care sunt motivele determinante”, se arată în dosarul consultat de FANATIK.
S-a menționat că nu s-a identificat în totalitate drumul, respectiv nu se menționează în ce carte funciară este înscris și ce proprietar tabular apare, că e nevoie ca expertul să detalieze ce s-a întâmplat cu drumul vechi, respectiv ce lungime o reprezintă această suprafață care a dispărut și cum este posibil ca din cauza acțiunilor pârâtului să nu mai existe materializarea acestui drum și să să se traseze o cale de acces de la parcelele proprietatea reclamantului la drumul care străbate un teren învecinat. Următorul termen din dosar a fost stabilit pentru 25 februarie 2026.