Declarațiile controversate ale lui Călin Georgescu despre capturarea lui Maduro. „Donald Trump a demonstrat că nu acceptă furtul de alegeri”

Călin Georgescu, în centrul unor noi declarații controversate.

Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a declarat luni că președintele Donald Trump „este un om de acțiune, care nu admite furtul de alegeri”. În plus, a adăugat și că, după intervenția din Venezuela, ar putea să acționeze și în Europa.

„Azi în Venezuela, mâine poate în Europa”

Declarațiile vin în contextul în care Donald Trump și-a reiterat recent dorința ca Groenlanda, teritoriu autonom al Danemarcei, să treacă sub control american. „Avem nevoie de Groenlanda din punct de vedere al securității naționale. Iar Danemarca nu va putea să se ocupe de ea. Ne vom ocupa de Groenlanda în aproximativ două luni” a declarat acesta.

Georgescu susține că intervenția SUA în Venezuela nu a fost motivată doar de problema traficului de droguri. Potrivit acestuia, au fost chestiuni politice, precum fraudele electorale. „Sigur că, în plus, Caracas însemna centrul de mafia drogurilor. Dar teza principală reprezintă furtul de alegeri și rețeaua globalistă care a acaparat o țară.” a sus acesta.

De asemenea, fostul candidat la prezidențiale a adăugat „Azi în Venezuela, mâine, poate în Europa de Vest, în Europa de Est, înainte ca soarele să răsară”. Potrivit acestuia, anularea alegerilor nu a fost dreptate, ci frica uriașă de a nu ieși la iveală jaful comis în 36 de ani și furtul minților.

Acesta a declarat că pacea nu poate fi menținută prin constrângere. El a afirmat că românii au nevoie de „pacea lui Dumnezeu în inimile românilor, nu o țară umilită prin austeritate nefondată. De asemenea, a amintit că a anticipat revenirea Statelor Unite la doctrina Monroe.

El susține că evenimentele din Venezuela confirmă această direcție. Totodată, și că președintele Donald Trump „a demonstrat că nu acceptă furtul de alegeri și ca o țară să fie confiscată de mafie și de rețelele globaliste.”

În perioada următoare, instanța urmează să decidă dacă măsura controlului judiciar va fi menținută sau revocată în privința acestuia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *