Karol Nawrocki, noul președinte ales al Poloniei, i-a transmis miercuri un mesaj președintelui României, Nicușor Dan, după ce acesta din urmă l-a felicitat pentru victoria în alegerile prezidențiale desfășurate duminica trecută.
“Vă mulțumesc pentru felicitări, domnule președinte Nicușor Dan, și vă rog să le acceptați și pe ale mele.
Polonia și România nu sunt vecine, dar rămân apropiate, și mă voi asigura că alianța și prietenia noastră vor continua”, a scris Nawrocki într-o postare pe Twitter.
Anterior, Nicușor Dan îi adresase lui Nawrocki un mesaj de felicitare pe Twitter, menționând de asemenea, în cadrul summitului B9 de la Vilnius, că a transmis urări și actualului președinte al Poloniei, Andrzej Duda.
Atât Duda, cât și Nawrocki fac parte din același curent politic de dreapta din Polonia.
Schimbul de mesaje dintre liderii celor două țări survine după campanii electorale tensionate atât în România, cât și în Polonia, într-un moment în care relațiile bilaterale ridicau semne de întrebare.
Președintele Nicușor Dan l-a susținut în scrutinul din Polonia pe Rafal Trzaskowski, contracandidatul învins, în timp ce Nawrocki a fost susținut de George Simion, liderul AUR, care a ales să absenteze de la dezbaterile din România pentru a participa la un miting electoral în Polonia.
Poziția lui George Simion: “Am câștigat în Polonia!”
Liderul AUR a reacționat prompt la schimbarea rezultatului alegerilor din Polonia, în noaptea de duminică spre luni. După miezul nopții, candidatul conservator Karol Nawrocki a trecut în fața contracandidatului său, Rafal Trzaskowski, într-un final de scrutin extrem de strâns.
George Simion a postat pe Facebook un mesaj succint prin care revendică victoria: „Am câștigat în Polonia!!! 52,27% pentru candidatul nostru din voturile numărate.” Conform rezultatelor finale, Nawrocki a acumulat 50,89% din sufragii, în timp ce Trzaskowski a strâns 49,11%.
Totodată, Simion a publicat un clip video în care apare alături de deputatul polonez Piotr Uściński, cei doi ținându-se de mână și oferind un mesaj comun de solidaritate.
“Salut, salut, este foarte important pentru toată Europa, pentru toată creștinătatea, să câștigăm azi în Polonia. Polonezii sunt patrioți, sunt creștini și luptători. Suntem alături de voi”, a spus Simion în fimarea distribuită pe Facebook. Ținându-l pe mână pe liderul AUR, Uściński a adăugat și el la final:
„Mulțumesc pentru aceste cuvinte. Karol Nawrocki, președintele Poloniei!”
Relația apropiată dintre Simion și Polonia
În ultimele luni, George Simion a avut o serie de întâlniri, atât formale cât și informale, cu politicieni polonezi din zona conservatoare și naționalistă. AUR caută să creeze o rețea politică regională axată pe valori comune: apărarea suveranității naționale, promovarea tradiției creștine și opoziția față de proiectele de integrare federală europeană.
Având în vedere că România este membră a NATO și UE, parteneriatul strategic cu Polonia are o importanță majoră, în special pe Flancul Estic. Reacția lui Simion nu se limitează la o simpatie politică, ci indică o strategie de colaborare cu forțe similare din regiune.