Dan Alexa, despre educația pe care le-o oferă celor trei copii ai săi A învățat de la propriii părinți! Ce educație are

Despre Dan Alexa, mulți și-au schimbat percepția într-un mod pozitiv după ce l-au urmărit în cadrul emisiunii Asia Express. Totuși, există încă numeroase aspecte mai puțin cunoscute din viața lui. De exemplu, puțini știu ce studii are fostul fotbalist.

Se știe că este tatăl a trei copii, că a trecut recent printr-un divorț tensionat, după ce soția l-ar fi înșelat, și că a fost implicat într-un incident celebru cu Anamaria Prodan. Însă multe detalii legate de viața și începuturile sale rămân necunoscute, printre care și formarea sa educațională.

Sacrificiul părinților la început de drum

Originar din Timișoara, Dan Alexa a avut de mic o mare pasiune pentru fotbal, iar părinții lui au fost cei care l-au susținut necondiționat în drumul spre performanță și celebritate. A terminat cele 12 clase la Liceul Sportiv din Timișoara, după care s-a dedicat complet carierei sale sportive. Concurentul de la Asia Express își amintește cu emoție perioada copilăriei și a adolescenței, mai ales lecțiile și principiile pe care le-a primit în familie.

Țin minte când am mers la Timișoara, la Liceul Sportiv. Părinții mei au făcut mari sacrificii, ne-au cumpărat o garsonieră, eu eram la liceu, iar fratele meu – la facultate. Ne-au susținut în tot ceea ce ne-am dorit”, povestea Dan Alexa.

La rândul lui, fostul sportiv, acum tată a două fete și un băiețel, spune că va proceda la fel cu propriii copii: „Am trei copii și nu o să le impun niciodată ce carieră să urmeze. Important este să le ofer sprijinul necesar pentru a-și împlini visurile, fie că aleg să fie tâmplari, medici sau artiști. Orice meserie făcută cu pasiune merită încurajată, iar eu am avut norocul să primesc această susținere din partea părinților mei”, a spus cel poreclit Chirurgul.

Dan Alexa, care are acum 45 de ani și a trecut prin două divorțuri, este tatăl Casianei, în vârstă de 19 ani, și al Antoniei, de 14 ani – născute din prima căsătorie. Din a doua relație, încheiată recent, are un băiat de 4 ani, Arkan.

”Cea mare a intrat la facultate la Pedagogie, iar cea mică e handbalistă şi a fost recent la un turneu la Braşov”, a povestit el recent despre fetele lui.

Deși participarea la Asia Express ar putea părea în contradicție cu dorința lui de a petrece mai mult timp cu copiii, realitatea este diferită.

Dan Alexa, tatăl a trei copii din două mariaje eșuate. Detalii despre familia sa

Fostul fotbalist a mărturisit că cel mai dificil moment din timpul competiției a fost dorul intens față de cei mici.

„Copiii mi-au lipsit cel mai mult! Tânjeam enorm și după echipa mea, mi-a lipsit rutina antrenamentelor, pentru că pentru mine meseria este o adevărată pasiune, trăiesc pentru asta”, a spus Dan Alexa.

El a recunoscut că marele său regret este faptul că, din cauza profesiei, a fost prea puțin prezent în viața copiilor. În prezent, încearcă să recupereze timpul pierdut și să petreacă cât mai mult timp alături de ei, fiind recunoscător pentru copiii minunați pe care îi are.

Ce i-au spus fiicele înainte de plecarea la Asia Express

„Unul dintre motivele pentru care am acceptat provocarea a fost că am descoperit că fetele mele sunt amândouă fane Asia Express. Eu n-am ştiut până atunci asta.

Şi ele chiar m-au luat în derâdere, mi-au spus: „Tata, nu te duce acolo, că te faci de râs! Tu nu ştii să-ţi găseşti un ciorap în casă, ce cauţi tu acolo?“. (râde) Acum, după tot ce am trăit acolo, m-aş bucura să fie toţi trei mândri de mine. Nu ştiu cum o să se vadă în emisiune, sper să nu cad în derizoriu – că, până la urmă, nici nu mai ştii ce ai făcut acolo, la un moment dat uiţi că eşti filmat, devii natural, nu mai poţi să maschezi nimic, ăla eşti tu şi gata.

În primul rând, a fost o experienţă a vieţii, pentru că ne-a scos total din zona de confort, ne-a provocat să facem lucruri pe care nu le-am mai făcut vreodată – cum ar fi să spălăm rufele altora, când eu nu le-am spălat nici pe cele ale copiilor mei, să ne înţelegem! Adică, e genul de reality show care te opreşte din rutina ta şi te obligă să te descurci cu 1 euro pe zi, fără telefon, fără mâncare, fără nimic. Adaugă la asta dorul de casă, probe foarte multe, faptul că ajungi să trăieşti din mila oamenilor.

Dar e o adevărată experienţă, pentru că înveţi despre ce este vorba, de fapt, în viaţa asta, că lucrurile mărunte sunt cele care contează. Şi, după ce le vezi pe toate, ajungi să te bucuri pentru orice. Acum cred că fericirea constă în a oferi cu adevărat. Am văzut oameni foarte săraci care ofereau şi din ce nu aveau, dar care erau foarte fericiţi. În orice alte condiţii, nu cred că aş fi trăit aşa ceva şi nu aş fi plecat acasă cu asemenea lecţii”, a declarat concurentul de la Asia Express.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *