James Van Der Beek, cunoscut pentru rolul din „Dawson’s Creek”, s-a stins din viață la vârsta de 48 de ani. Acesta se confrunta cu o boală gravă de mult timp. El a anunțat încă din 2024 că suferă de o formă avansată, de gradul 4, a unei boli incurabile.
Cunoscutul actor s-a stins din viață în cursul dimineții de miercuri, iar anunțul a fost făcut de soția sa pe rețelele de socializare precum Facebook și Instagram: „Preaiubitul
nostru James David Van Der Beek s-a stins liniștit în această dimineață. Și-a trăit ultimele zile cu curaj, credință și demnitate. Sunt multe de spus despre dorințele lui, despre dragostea sa pentru oameni și despre cât de mult prețuia timpul. Va veni și momentul pentru acele lucruri. Deocamdată, vă rugăm să ne respectați liniștea și intimitatea în timp ce ne plângem soțul, tatăl, fiul, fratele și prietenul nostru iubit.”
Un reprezentant al Institutului de Medicină Legală din Travis County, Texas, a declarat că trecerea în neființă a acestuia fost raportată la ora 6:44 dimineața, dar nu a fost comunicată nicio cauză a morții.
Ultimele apariții publice ale actorului
În 2024, James Van Der Beek a dezvăluit că suferă de o boală incurabilă în stadiul 3, iar într-un interviu acordat publicației People, actorul declara că se simte optimist, în ciuda diagnosticului dificil.
La câteva săptămâni după ce a făcut publică informația, s-a implicat într-un proiect dedicat conștientizării, iar în decembrie 2024, a apărut într-un episod special de două ore al emisiunii „The Real Full Monty”, pentru a atrage atenția asupra importanței testării și cercetării în cazul cancerului de prostată, testicular și colorectal.
Tot în 2024, actorul a vorbit despre lupta sa cu boala în cadrul emisiunii „Good Morning America”.
S-a emoționat atunci când a menționat sprijinul oferit de soția sa, mai ales în perioada de după diagnostic.
În septembrie, era programat să participe la o reuniune alături de colegii din „Dawson’s Creek”, însă a fost nevoit să renunțe din motive de sănătate.
A avut totuși o apariție virtuală surpriză, în cadrul căreia l-a introdus pe Lin-Manuel Miranda, care a citit replicile în locul său.
În decembrie 2025, James Van Der Beek declara că boala a fost cel mai bun lucru care i s-a întâmplat, pentru că l-a încurajat să ducă o viață mai sănătoasă și mai apropiată de credință.
James Van Der Beek a devenit cunoscut la sfârșitul anilor ’90, când a interpretat rolul principal în serialul „Dawson’s Creek”. Acest rol l-a adus în atenția publicului larg și i-a marcat cariera.
Ulterior, a jucat în filme precum „Scary Movie” și „Varsity Blues”, dar și în serialul „Don’t Trust the B–- in Apartment 23.” De-a lungul anilor, a avut roluri importante în producții populare precum „How I Met Your Mother”, „One Tree Hill” și „Pose”.
Ultima apariție publică notabilă a avut loc la Sundance 2020, în fața Egyptian Theatre din Park City, Utah, unde a vorbit despre pasiunea sa pentru snowboarding și despre activitățile caritabile în care era implicat.
James Van Der Beek era căsătorit cu, Kimberley, și avea șase copii și anume pe: Olivia, Annabel, Emilia, Gwendolyn, Joshua și Jeremiah.