O tânără de 18 ani a trecut prin clipe de groază. Aceasta a fost sechestrată, lovită și agresată sexual de un tânăr periculos. Daniel a fost arestat.
O tânără de doar 18 ani din Iași a trecut prin clipe de coșmar în noaptea de 1 spre 2 decembrie. Fata a fost sechestrată și agresată sexual într-o locuință din județul Iași de un tânăr extrem de periculos.
Tânără sechestrată și amenințată cu cuțitul, în Iași
Daniel Nicolae, un tânăr de 20 de ani, a mers la imobilul unde se afla tânăra. Lucrurile au degenerat rapid, iar acesta a început să o atingă în zonele intime și să o sărute cu forța, chiar dacă fata îl refuza. Când tânăra a încercat disperată să scape din brațele lui și să fugă, individul a devenit și mai violent.
El a pus mâna pe un cuțit și a amenințat-o că îi va face rău dacă îndrăznește să plece sau să strige după ajutor. Cu toate acestea, fata a reușit, într-un moment de neatenție al agresorului, să fugă și a sunat imediat la 112, conform BZI.com.
„La data de 3 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Rurală Răducăneni au reținut un tânăr de 20 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de agresiune sexuală și lipsire de libertate în mod ilegal. Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, în noaptea de 1/2 decembrie a.c., acesta, în timp ce se afla la un imobil din comuna Răducăneni, ar fi agresat fizic o tânără de 18 ani și ar fi amenințat-o cu un obiect contondent când aceasta ar fi încercat să se opună și să plece. Totodată, prin constrângere fizică, ar fi sărutat persoana vătămată și ar fi atins-o cu mâinile în zone intime. La data de 4 decembrie a.c., tânărul a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Răducăneni și Judecătoriei Răducăneni”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.
Daniel Nicolae a fost arestat
Polițiștii s-au mobilizat rapid și l-au prins pe făptaș. Acesta a fost dus la audieri, iar procurorii l-au pus sub acuzare pentru agresiune sexuală și lipsire de libertate în mod ilegal. De asemenea, magistrații au decis să îl trimită pe acesta direct în spatele gratiilor. Daniel Nicolae a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. De asemenea, instanța i-a respins cererea de a fi cercetat sub control judiciar sau în arest la domiciliu, considerând că faptele sale sunt prea grave.