Compania afaceristului care a finanțat campania lui Nicușor Dan, acuzată de discriminare și hărțuire. S-au solicitat daune morale uriașe

Afaceristul Alexandru Lăpușan a contribuit la campania electorală a lui Nicușor Dan cu un împrumut de 700.000 lei, una din cele mai mari sume oferite viitorului președinte al țării. Lăpușan a făcut avere de pe urma companiei Zitec, furnizor de servicii IT și marketing digital, pe care a înființat-o cu mai bine de 20 de ani și al cărei director executiv este și în prezent.

Angajatul companiei Zitec a pretins daune morale de 200.000 euro

În 2024, societatea comercială Zitec Com SRL a avut o cifră de afaceri de aproximativ 163 milioane lei și a înregistrat un profit net de 8,16 milioane lei. Firma controlată de Alexandru Lăpușan a fost dată în judecată de un angajat, M.B.G., iar dosarul al cărui obiect este „litigii de muncă-pretenții daune morale” a fost înregistrat pe 8 noiembrie 2024 la Tribunalul București.

Angajatul a solicitat ca Zitec Com SRL să fie obligată la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale ca urmare a încălcării dreptului la demnitate, onoare şi reputaţie, a încălcării dreptului de a beneficia de relaţii de muncă bazate pe principiului consensualităţii şi a bunei credinţe, precum şi ca urmare a acţiunilor de discriminare, hărţuire psihologică şi morală a reclamantului în calitate de salariat şi în urma cărora a fost diagnosticat cu afecţiunea incurabilă Vitiligo.

De asemenea, a solicitat obligarea Zitec Com SRL la plata sumei de 17.850 lei cu titlu de daune materiale. La data de 3.04.2025, reclamantul a depus la dosar o cerere de majorare a capătului 1 de cerere de la suma de 100.000 euro indicată prin cererea de chemare în judecată, la suma de 200.000 euro, conform datelor consultate de FANATIK.Alexandru Lăpușan, afacerist care a contribuit cu o sumă consistentă la campania lui Nicușor Dan, deține o companie din domeniul IT ce a fost dată în judecată de un angajat.

Apărătorul reclamantului a menționat că a procedat la mărirea acestui obiect de cerere, de la 100.000 de euro, la 200.000 de euro, în contextul dovedit al documentelor medicale ataşate, din care reiese faptul că reclamantul, ca urmare a supunerii constante la un mediu de muncă ostil și hărțuitor la adresa acestuia, a dezvoltat mai multe afecțiuni medicale, inclusiv fiind diagnosticat cu stres post-traumatic, burnout și alte afecțiuni de nivel psihologic arătate în documentele atașate cererii de majorare.

Angajatul a susținut că stresul la locul de muncă i-a provocat afecțiuni urologice

Totodată, reclamantul a depus dovada faptului că au fost promovaţi mai mulți colegi în funcția de senior, spre deosebire de el, care a rămas singurul din echipă la același nivel ca în momentul în care a fost angajat, precum şi documente medicale, care atestă faptul că a fost supus unor intervenții chirurgicale la începutul acestui an, pe fundalul afecțiunilor urologice dezvoltate, tot ca urmare a stresului resimţit la locul de muncă.

Zitec Com SRL a arătat că partea adversă a depus o cerere de majorare a pretențiilor, cu care nu este de acord, dar înțelege că din punct de vedere procedural are posibilitatea să-și majoreze pretențiile, pentru că acum nu se vorbeşte de fondul cauzei, se va abține să facă orice observație legată de susținerile reclamantului.

Strict legat de documentele pe care le-a depus reclamantul, firma controlată de Alexandru Lăpușeanu a solicitat amânarea cauzei pentru că doreşte să studieze aceste documente, nu poate să analizeze acum dacă sunt documente care i-au fost deja aduse la cunoștință sau nu și oricum vrea să depună niște note cu privire la aceste documente de care a luat conștiință abia acum.

Reclamantul a renunțat la dreptul pretins

La data de 10.11.2025, s-a depus la dosar Declaraţia de renunţare la dreptul pretins şi la calea de atac autentificată la 22.10.2025 de către o Societate Profesională Notarială, prin care reclamantul a declarat că renunţă în tot, definitiv şi irevocabil la însuşi dreptul dedus judecății în dosarul de la Tribunalului Bucureşti, inclusiv la cei 200.000 euro solicitați ca daune morale, se arată în dosarul consultat de FANATIK.

Instanța a arătat că, potrivit art. 408 C.p.c., „(1) Reclamantul poate, în tot cursul procesului, să renunţe la însuşi dreptul pretins, dacă poate dispune de acesta, fără a fi necesar acordul pârâtului.  (2) În caz de renunţare la dreptul pretins, instanţa pronunţă o hotărâre prin care va respinge cererea în fond, dispunând şi asupra cheltuielilor de judecată.  (3) Renunţarea se poate face atât verbal în şedinţă, consemnându-se în încheiere, cât şi prin înscris autentic.”

De asemenea, potrivit art. 404 C.p.c: „(1) Partea prezentă la pronunţarea hotărârii poate renunţa, în condiţiile legii, la calea de atac, făcându-se menţiune despre aceasta într-un proces-verbal semnat de preşedinte şi de grefier.  (2) Renunţarea se poate face şi ulterior pronunţării, chiar şi după declararea căii de atac, prin prezentarea părţii înaintea preşedintelui instanţei sau a persoanei desemnate de acesta ori, după caz, prin înscris autentic care se va depune la grefa instanţei, atât timp cât dosarul nu a fost înaintat la instanţa competentă, dispoziţiile alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător.” Pe 3 februarie 2026, Tribunalul București a luat act de renunţarea reclamantului la însuşi dreptul pretins și a respins cererea în fond.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *