Omul lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a amenințat indirect Republica Moldova că va avea soarta Ucrainei: „Face o greșeală gravă”
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că actualele autorități din Republica Moldova fac o greșeală gravă atunci când transformă Rusia în adversar pentru a-și construi relațiile cu Europa. Afirmația vine după ce Chișinăul a adoptat o nouă strategie militară, în care Rusia este definită drept amenințare.
Rusia amenință indirect Republica Moldova: „Comit o greșeală gravă”
„Aceasta este o continuare a unei direcţii mai degrabă de confruntare faţă de ţara noastră, o linie neprietenoasă. Din punctul nostru de vedere, actuala conducere moldovenească face o greşeală gravă. Ei cred că direcţia de construire a relaţiilor cu Europa implică antagonizarea completă a Rusiei. Această greşeală a fost făcută deja de un stat. Ea nu a adus nimic bun acestui stat”, a declarat Peskov pentru agenția TASS, referindu-se cel mai probabil la Ucraina.
Pe 8 octombrie, guvernul Republicii Moldova a aprobat noua strategie militară a țării valabilă până în 2035, care prevede că Rusia reprezintă principala amenințare la adresa securității naționale. Documentul menționează, printre riscuri, continuarea invaziei ruse în Ucraina. Chișinăul consideră că extinderea controlului Moscovei asupra teritoriilor ucrainene reprezintă o „amenințare directă și gravă” la adresa securității și statalității Republicii Moldova, temându-se de formarea unui „coridor terestru” la granițele sale.
Ce prevede noua strategie militară aprobată de guvernul Republicii Moldova
În strategia militară, și prezența trupelor rusești în Transnistria este menționată ca o altă amenințare. În acest context, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a acuzat actuala conducere a Republicii Moldova că „se agață de putere” și că, pentru a o menține, nu ezită să recurgă la orice mijloace electorale.
El a criticat noua strategie militară de la Chișinău, catalogată drept „antirusă”, și a spus că autoritățile moldovene „își continuă linia neprietenoasă” față de Moscova. Peskov a adăugat că „nu se pot exprima decât regrete” în acest context. Pe 28 septembrie au avut loc alegeri parlamentare în Republica Moldova. Potrivit datelor preliminare ale Comisiei Electorale Centrale, Partidul Acțiune și Solidaritate, aflat la guvernare, a rămas la putere, obținând 55 de mandate din cele 101, după ce anterior avea 63.
Opoziția a anunțat că va contesta rezultatul, invocând numeroase încălcări ale drepturilor alegătorilor. În același timp, autoritățile moldovene au acuzat o interferență masivă a Rusiei în campanie, confirmată și de misiunea internațională de observare a scrutinului.