Colegii lui Mario, gest emoționant în memoria lui! Ce au pus pe banca acestuia, în clasă

Elevii se tem în aceste momente să mai meargă la școală. Chiar și așa, au organizat un altar chiar în banca în care stătea Mario.

Mario avea doar 15 ani și toată viața înainte. Din nefericire, a fost ucis cu sânge rece de doi adolescenți de aceeași vârstă și un altul de 13 ani. Cei care ar fi trebuit să îi fie prieteni s-au transformat în călăi și au pus la cale un plan de-a dreptul șocant.

Acum în localitatea Cenei din județul Timiș s-a instalat frica și neputința. Îndurerați, colegii copilului ucis au făcut un altar în clasa, în memoria acestuia.

Mai multe surse spun că această crimă ar fi fost comisă din invidie. Ba mai mult decât atât, între adolescenți ar fi existat deja un conflict. Totuși, nimeni nu s-ar fi gândit că lucrurile vor avea un asemenea deznodământ.

Colegii lui Mario sunt încă în stare de șoc și nu le vine să creadă că a fost ucis cu sânge rece. Acum banca în care învăța acesta este acoperită de lumânări aprinse. De asemenea, au pus și o fotografie în care apare acesta, dar și mai multe bilețele, pe unul dintre acestea fiind trecut și cuvântul „Prezent”, semn că pentru ei Mario rămâne în continuare la școală.

Între timp, cei doi adolescenţi de 15 au fost aduși la IML Timişoara pentru expertiză medico-legală psihiatrică. Băiatul de 13 ani care a participat la crimă a fost lăsat să plece acasă, deoarece el nu răspunde penal, conform legii din România.

Tocmai din această cauză, părinții sunt revoltați și spun că le este teamă să îi mai lase pe copii la școală. În aceste momente dificile, primarul localității încearcă să găsească soluții, iar oamenii legii deja patrulează în zonă.

„Acum am organizat un comitet de siguranţă şi trebuie să vină şi o echipă de la DGSPC, Siguranţa şcolară, de la poliţie, să vedem ce facem, pentru că noi trebuie să intrăm în normalitate cu copiii, să vină la şcoală, părinţilor să nu le mai fie frică să îşi ducă la şcoală copiii. Directoarea e panicată de faptul că elevul poate să vină la şcoală, ea n-are niciun temei legal să îl scoată afară. (…)

Avem echipaje care patrulează prin comună şi va sta în permanenţă o maşină de poliţie la şcoală să supravegheze toată zona aceea”, a a declarat primarul comunei Cenei, Sîrgean Tanasin pentru News.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *