O delegație bipartizană a Congresului Statelor Unite va sosi în România, într-o vizită de lucru programată marți, 15 aprilie, care include întâlniri la cel mai înalt nivel cu oficiali români. Delegația este compusă din opt membri ai Congresului – patru republicani și patru democrați, au declarat surse politice pentru Gândul.
Programul delegației de marți include întrevederi cu Ilie Bolojan, premierul Marcel Ciolacu și parlamentari din România. De asemenea, congresmenii vor participa la o cină informală organizată de Ambasada SUA la București.
Cine sunt cei opt congresmeni americani care vin în România, potrivit surselor Gândul:
- Vern Buchanan – republican, statul Florida – președintele comisiei Parteneriatul pentru Democrație din Camera Reprezentanților
- Dina Titus – democrată, statul Nevada
- Lloyd Doggett – democrat, statul Texas
- Ted Lieu – democrat, statul California
- Neal Dunn – republican, statul Florida
- Ilhan Omar – democrată, statul Minnesota
- Anna Paulina Luna – republicană, statul Florida
- Andy Ogles – republican, statul Tennessee
Programul vizitei de marți, 15 aprilie:
– 10:00 – Întâlnire cu Ilie Bolojan, la Palatul Cotroceni
– 12:30 – Întâlnire cu parlamentari români
– 16:00 – Întâlnire cu premierul Marcel Ciolacu, la Palatul Victoria
– 18:00 – Cină informală la Vila Dante, organizată de ambasadoarea SUA în România
Vizita congresmenilor SUA vine cu doar 3 săptămâni înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale programat pe 4 mai, dar și în contextul suspendării programului Visa Waiver.