Oase și Maria Pitică au fost desemnați câștigătorii sezonului Power Couple România 2026, după o finală extrem de solicitantă, difuzată pe 25 februarie 2026.
Cei doi au reușit să își depășească limitele fizice și emoționale, impunându-se în fața celorlalte perechi ajunse în ultimul act și adjudecând trofeul, precum și suma strânsă în seif.
Oase și Maria Pitică, triumfători la Power Couple 2026
Înainte de duelul decisiv, ultimele trei cupluri rămase în competiție au trecut prin proba „Un cuplu cu greutate”, desfășurată în două etape: eliberarea din lanțuri prin răspunsuri corecte la întrebări despre relația lor și așezarea unor lăzi pe un cântar până la atingerea exactă a greutății de 150 de kilograme.
Dintre cele șase echipe care au intrat inițial în concurs, doar Simona și Marius Urzică, Oase și Maria Pitică, precum și Sandra Izbașa alături de Răzvan Bănică au reușit să ajungă în finală.
Ultima probă a fost introdusă de prezentatorul Dani Oțil, care le-a transmis concurenților un mesaj încărcat de emoție.
„Am râs împreună, am plâns, ne-am amintit multe lucruri, dar cel mai important este că am rezistat. Veți purta, asemenea vieții, niște bagaje: amintiri, dorințe, visuri, speranțe și mici poveri ale existenței. Greutățile sunt simbolizate de lingouri de aur, iar câștigă cuplul care rezistă cel mai mult acolo sus”, a spus acesta.
Ce sumă au câștigat
Concurenții au fost ridicați pe o platformă unde au trecut printr-o simulare a anotimpurilor, cu rafale puternice de vânt, ploaie și temperaturi scăzute. Condițiile dure le-au pus rezistența la încercare, iar primii care au cedat au fost Sandra Izbașa și Răzvan Bănică, după ce Răzvan a decis să renunțe pentru a nu-și vedea soția suferind.
Finala s-a transformat apoi într-un duel direct între Oase și Maria Pitică și Simona și Marius Urzică. Ambele echipe au dat dovadă de ambiție și forță, luptând până la epuizare. Greutățile simbolice adăugate treptat au intensificat tensiunea și au testat limitele fiecărui participant.
După un efort impresionant, Oase și Maria Pitică au rezistat cel mai mult și au fost declarați câștigătorii Power Couple România 2026. Ei au plecat acasă cu suma de 50.289 de euro acumulată în seif, la care se adaugă remunerația pentru participare: 3.000 de euro pentru fiecare dintre cele opt etape parcurse, adică încă 24.000 de euro. În total, cuplul a obținut 74.289 de euro.