Cunoscutul prezentator de televiziune Cătălin Măruță a decis să abordeze deschis un subiect sensibil pentru mulți bărbați: implantul de păr.
Acesta a recunoscut într-un mesaj sincer publicat pe rețelele de socializare că a trecut recent printr-o nouă intervenție de implant capilar.
“Era o rușine să recunoști”
Măruță a povestit că a făcut primul implant în urmă cu 15 ani, într-o perioadă în care, spune el, bărbații evitau să vorbească despre astfel de intervenții, considerându-le un subiect tabu.
La acel moment, a ales o clinică din Austria, unde a beneficiat de un implant care nu presupunea tunderea părului, pentru a păstra discreția. Cu toate acestea, rezultatul nu a fost cel dorit.
“Un lucru pe care nu l-am mai spus până acum. Acum 15 ani, am făcut primul meu implant de păr. Nu știam prea multe, nu făcusem research, și era o rușine să recunoști că ai nevoie de un astfel de tratament, să te razi în cap… era un subiect delicat.
Așa că am ales o clinică din Austria, unde mi s-a făcut un implant fără să mă tund. N-a fost ce trebuie, pentru mine”, a scris el pe rețelele sociale.
„Aveam un complex”
Lucrurile s-au schimbat radical când l-a întâlnit pe Dr. Koray Erdoğan, fondatorul celebrei clinici Asmed Hair din Istanbul, recunoscută la nivel mondial pentru astfel de proceduri.
Prezentatorul TV a apelat pentru prima dată la această clinică acum nouă ani, iar de curând s-a întors pentru o nouă intervenție.
“Viața mea s-a schimbat când l-am cunoscut pe Dr. Koray Erdoğan. Un om fabulos. Un profesionist cum rar întâlnești, care conduce una dintre cele mai bune clinici de implant de păr din Turcia, poate chiar din lume.
Știu cât de mult m-a afectat atunci problema asta și cât de complexat eram. Tocmai de aceea vreau să povestesc public experiența mea, pentru că poate mai sunt oameni care trec prin același lucru.
Oameni care nu știu unde să meargă, în cine să aibă încredere. Eu îți spun sincer: Koray e omul potrivit. Weekendul trecut am fost din nou la el, după 9 ani, pentru un refresh.
Am intrat în clinică și am simțit că mă întorc într-un loc de încredere. Aceeași echipă, aceiași oameni dedicați, aceeași atmosferă caldă și profesionistă.
Iar clinica lui, pe patru etaje, ultra-modernă, la standarde de top, era plină de pacienți din toată lumea: francezi, americani, oameni care vin de la mii de kilometri special pentru el”, a povestit prezentatorul PRO TV.
Vacanță în Marbella, Spania, alături de familie
Ca și în urmă cu nouă ani, soția lui, Andra, i-a fost alături și de această dată.
Cei doi formează un cuplu stabil și foarte apreciat în lumea mondenă din România, fiind mereu alături unul de celălalt în momente importante.
După procedura realizată în Istanbul, Andra și Cătălin Măruță au plecat într-o vacanță bine meritată în Marbella, Spania, împreună cu copiii lor, David și Eva.

Cătălin Măruță, care a fost ras complet pe cap după intervenție, nu a avut nicio reținere să se afișeze așa cum este, demonstrând că asumarea propriei imagini valorează mai mult decât normele impuse de societate.
Chiar dacă pentru persoanele publice aspectul exterior este extrem de important și mulți bărbați preferă să ascundă faptul că au apelat la implant de păr, Măruță a ales să fie sincer și să îi încurajeze pe cei care se confruntă cu aceeași problemă.