Terenul agricol a devenit, în tăcere, una dintre cele mai disputate „mize” ale momentului. Nu se mai vorbește doar despre plug, producție și sezon, ci despre cine prinde parcela potrivită, în locul potrivit, cu accesul potrivit la apă. Iar când două loturi vecine ajung să fie evaluate complet diferit, nu mai e vorba de noroc, ci de o piață care își schimbă regulile.
La nivel național, creșterea se vede în statistici, dar adevărul se simte mai dur în teren: aceleași județe pot avea diferențe uriașe de la o comună la alta, iar uneori chiar de la o margine de drum la cealaltă. Calitatea solului, poziționarea și, mai ales, irigațiile sunt „triunghiul” care împinge prețurile în sus sau le ține pe loc.
Sudul României, una dintre cele mai productive zone, a intrat într-o etapă în care cererea a început să arate ca o competiție: proprietăți considerate strategice sunt urmărite atent, iar investitorii mari — inclusiv cei veniți din afara țării — sunt gata să negocieze agresiv atunci când apare un teren „bun” la vânzare. În spatele ofertelor, se simte însă și o presiune tăcută pe cei mici, care nu mai concurează doar cu vecinul, ci cu capitalul.
Unde se rupe piața: același județ, două realități
Când irigațiile intră în ecuație, diferențele nu mai sunt nuanțe, ci salturi. Există zone în care o parcelă cu acces la apă, bine poziționată și cu potențial predictibil, ajunge să fie privită ca un activ pe termen lung. La câteva sute de metri, un teren fără aceleași avantaje poate rămâne într-o altă ligă, chiar dacă harta îl pune în aceeași comună.
Județul Brăila a devenit unul dintre exemplele care arată cât de rapid se poate schimba „eticheta” unui hectar. În același timp, tocmai această polarizare face ca negocierile să fie mai tensionate: cumpărătorii vânează loturile cu profil clar, iar proprietarii încearcă să prindă valul înainte ca interesul să se mute în altă parte.
Ce se vede la nivel național și de ce îi doare pe fermierii mici
Chiar dacă media națională sugerează o piață în creștere, ea nu poate surprinde lupta reală dintre regiuni. În jurul Bucureștiului și în Ilfov, terenurile rămân printre cele mai scumpe, în timp ce estul țării continuă să fie, în multe cazuri, mai accesibil. Doar că „mai accesibil” nu înseamnă ieftin pentru cine produce pe datorie.
Costurile de producție și presiunea financiară din ultimul an au împins o parte dintre proprietari spre decizii grele: unii renunță la terenuri nu pentru că vor, ci pentru că trebuie. Iar când parcelele ajung pe piață în astfel de condiții, ele devin ținte perfecte pentru cei care au lichiditate și răbdare. Dincolo de cifre, miza rămâne cine mai controlează pământul, pe termen lung, în comunitățile agricole.
În cifre, în Brăila apar tranzacții care trec de 12.000 de euro/hectar pentru terenurile irigabile, în timp ce parcele din apropiere se mișcă și la aproximativ 6.000 de euro/hectar; la nivel național, în 2025 media a fost în jur de 8.400 de euro/hectar, iar pentru Brăila, în general, piața indică un interval frecvent între 8.500 și 10.000 de euro/hectar.