Casa dăruită de părinți ridică, la despărțire, aceeași întrebare practică: rămâne exclusiv a soțului pe numele căruia este trecută sau intră la partaj? Răspunsul depinde de 
modul de dobândire, de actele existente și de regimul matrimonial ales la căsătorie. În cele ce urmează, explicăm limpede situațiile cel mai des întâlnite, cu accent pe ce contează efectiv în fața notarului sau a instanței.
Ce spune legea, pe scurt
În regimul obișnuit de căsătorie (comunitatea legală), bunurile dobândite prin cumpărare în timpul mariajului sunt, în principiu, ale amândurora — adică „bun comun”, care se împarte la divorț. Există însă o excepție fermă: ceea ce intră în patrimoniul unuia dintre soți prin donație sau moștenire este, de regulă, „bun personal”, deci nu se împarte la partaj.
Aplicat la casa primită de la părinți: dacă actul arată clar că locuința a fost dăruită unui singur soț (contract de donație pe numele lui/ei), imobilul rămâne bun personal. Dacă părinții au dăruit „soților” sau imobilul a fost înscris de la început pe numele amândurora, vorbim despre bun comun.
Momentul la care casa a intrat în patrimoniu este relevant mai ales pentru bunurile cumpărate: ce se achiziționează după nuntă, fără excepții legale, tinde să fie comun. Pentru donații și moșteniri, regula rămâne aceeași: ele sunt personale, cu condiția să se fi făcut în mod expres către un singur soț.
Actele care fac diferența
Actele tranșează discuția. Aduceți și verificați: contractul de donație, extrasul de carte funciară, eventualul contract de vânzare (dacă imobilul a fost cumpărat și nu donat) și data înscrierii dreptului. Formulările din acte cântăresc decisiv. Când apare sintagma „se donează soților”, direcția este de comunitate; când figura este „se donează fiicei” (sau fiului), direcția este de bun personal.
Dacă ați ales prin convenție matrimonială un alt regim (de exemplu, separația de bunuri), aplicarea regulilor se face conform acelei convenții. Chiar și așa, donația făcută unui singur soț rămâne, în esență, personală, iar donația făcută ambilor rămâne comună, după cum indică expres documentele.
De reținut și un detaliu practic: numele din cartea funciară reflectă titularul dreptului. Dacă în CF apare doar unul dintre soți ca proprietar în urma unei donații primite de la părinți, atunci, în lipsa altor acte care să indice contrariul, imobilul este bun personal. Dacă apar ambii soți, imobilul este, în mod obișnuit, bun comun.
Întrebarea frecventă la divorț este dacă simplul fapt că am locuit amândoi în casă schimbă natura juridică a bunului. Răspunsul scurt: nu, locuirea în sine nu transformă automat un bun personal în bun comun. Ceea ce contează sunt actele și modul de dobândire.
Pentru a evita neclarități, când pregătiți un partaj sau o discuție la notar, este util să aveți la îndemână: contractul de donație (cu formulările-cheie), extrasul CF actualizat, copii după actele de stare civilă și, dacă există, convenția matrimonială. Cu aceste documente, delimitarea între bun personal și bun comun devine clară.
Pentru cei care se întreabă ce să verifice rapid: uitați-vă în contract dacă apare expresia „către fiică/fiul” sau „către soți”, controlați cine este trecut în cartea funciară și notați data la care dreptul a fost înscris. Aceste detalii, aparent mărunte, fac diferența între un imobil care nu se împarte și unul care intră la partaj.