Calendar ortodox 14 noiembrie 2024. Zi MARE, foarte importantă pentru creștini

Pe 14 noiembrie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sf Apostol Filip, grabnic ajutător al celor aflaţi în suferinţă. Numele său este purtat de mii de români. Tot în această zi se lasă sec pentru Postul Crăciunului.

Izgonitor de demoni arătându-te şi luminător celor din întuneric văzându-te, ai arătat pe Soarele care a strălucit din Fecioară. Şi capiştile idoleşti sfărâmând, ai ridicat Biserici, fericite, spre Slava Dumnezeului nostru. Pentru aceasta pe tine te cinstim şi Dumnezeiască pomenirea ta strălucit o prăznuim şi cu un glas strigăm către tine, Sfinte Apostole Filip: roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
Cu toată dragostea te-ai Alăturat de Cuvântul lui Dumnezeu, Cel Ce S-a Întrupat, Apostole, ucenic Lui făcându-te şi Dumnezeiască slugă şi de Taine grăitor. Pentru aceasta de Dânsul fiind trimis la păgâni, ai propovăduit venirea Lui, strigând: pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cu toţi cinstiţii Apostoli şi cu proorocii şi cu purtătorii de chinuri, Sfinte Filip, cu cuvioşii, cu ierarhii şi cu drepţii, cu Născătoarea de Dumnezeu roagă-te, să dăruiască dezlegare de greşeli şi curăţire de multe păcate, celor ce cu credinţă săvârşesc de lumină purtătoare şi Dumnezeiască pomenirea ta.”

Sfântul Filip a trecut la cele veşnice în cetatea Hierapolis, din centrul Asiei Mici, fiind răstignit cu capul în jos.

Calendar ortodox 14 noiembrie 2024. Ce trebuie să ştii despre Lăsata secului și ce se întâmplă dacă această dată cade miercurea sau vinerea

Anual, în ziua de 14 noiembrie, se lasă sec pentru Postul Nașterii Domnului. Dacă, însă, această dată cade miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi mai înainte. Acest post durează până pe 24 decembrie inclusiv.

„În Postul Sfinților Apostoli și în cel al Nașterii Domnului Hristos, marți și joi nu mâncăm peşte, ci numai untdelemn și vin, iar luni, miercuri și vineri nu mâncăm nici untdelemn și nici vin, ci postim până la ceasul al nouălea și mâncăm în acele zile numai mâncare uscată.

Sâmbetele și duminicile mâncăm peşte, iar dacă se întâmplă să cadă un Sfânt marți sau joi, se întâmplă să fie un Sfânt care să aibă Doxologie mare, atunci mâncăm peşte. Și dacă se va întâmplă luni, de asemeni mâncăm peşte. Iar dacă se va întâmplă miercuri sau vineri, dezlegăm numai la untdelemn și la vin și mâncăm o singură dată în zi. Iar dacă s-ar întâmpla miercuri sau vineri să cadă un Sfânt care are Priveghere, dezlegăm la untdelemn, la vin și la peşte. Și dacă se va întâmplă Pomenirea Sfântului al căruia este hramul Bisericii, miercuri sau vineri, de asemeni dezlegăm la untdelemn, vin și peste”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *