Anunț despre indexarea pensiilor, Florin Manole dă vestea momentului: ”Pentru anul viitor însă, sunt foarte pesimist”

Florin Manole a oferit detalii, în cadrul unei intervenții telefonice la România TV, referitoare la evoluția salariilor și a pensiilor românilor pentru orizontul anului 2026.

Referitor la scenariul unei diminuări a pensiilor bazate pe contributivitate, poziția exprimată a fost una categorică: social-democrații nu vor gira o asemenea măsură, iar ideea taxării veniturilor sub pragul de 3.000 de lei este exclusă.

”PSD nu este de acord cu o astfel de opinie și nici nu o există o procedură guvernamentală în acest sens. (…) Taxarea pensiilor sub 3.000 de lei este dincolo de orice limită, nu vom fi niciodată de acord cu așa ceva”, a subliniat Florin Manole.

Un alt punct atins în discuție a vizat indexarea pensiilor programată pentru 1 ianuarie 2026. În ciuda prevederilor din Legea pensiilor, ministrul s-a arătat sceptic, lăsând să se înțeleagă că există șanse mici ca această majorare să aibă loc.

”PSD a obișnuit pe toată lumea, de câte ori s-a putut, cu creșteri ale pensiilor. Pentru anul viitor însă, sunt foarte pesimist”, a spus Florin Manole.

În privința situației bugetarilor, Florin Manole a subliniat că nu are intenția de a propune vreun act normativ care să implice concedieri sau tăieri salariale.

”N-o să inițiez niciun act normativ ca să avem oameni dați afară.

Noi, la Ministerul Muncii, avem o economie de 6,7 la sută la nivelul lunii octombrie, fără să fim obligați să dăm pe cineva afară. Au fost și tăierile de sporuri, au fost și colegi care s-au pensionat…

Eu sunt ministrul Muncii, nu al concedierilor”, a spus Manole.

Oficialul a explicat că, deși el și colegii din PSD înțeleg ”nevoia de diminuare a cheltuielilor bugetare, dar nu prin tăieri de salarii și concedieri”, există alte metode pentru a da dovadă de cumpătare. Printre soluțiile menționate se numără reducerea costurilor cu chiriile și a cheltuielilor aferente deplasărilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *