Andrei și-a dat ultima suflare după câteva zile în care a fost în comă, în urma unui grav accident rutier.
Marți seară, în data de 17 martie, un accident rutier grav s-a produs în apropiere de localitatea Măxineni, județul Brăila. Mașina condusă de un tânăr de 19 ani s-a răsturnat pe câmp după ce acesta a pierdut controlul volanului. Alături de el în autoturism se aflau trei copii: doi băieți de 14, respectiv 15 ani, dar și o fată de 15 ani.
Unul dintre adolescenții aflați în mașină era Andrei. În urma impactului violent, băiatul în vârstă de 14 ani a suferit mai multe leziuni cerebrale și a ajuns în comă la spital, fiind internat pe secția de Terapie Intensivă.
Familia și apropiații lui Andrei s-au rugat fără încetare pentru un miracol. Din păcate, adolescentul nu a supraviețuit. Joi, în data de 19 martie, a decedat pe patul de spital. Pe rețelele sociale a fost organizată o strângere de fonduri pentru a o ajuta pe mama lui Andrei să îl înmormânteze creștinește.
„Din păcate, Andrei nu a mai putut fi salvat! Dumnezeu să îl odihnească în pace! Vă rog să fiți prezenți în numărul cât mai mare la plecarea lui într-o lume mai bună! Păcat de copilăria lui frumoasă! Dar Dumnezeu îl va pune în locul cel mai frumos! Vă apără porțile cerului”, este unul dintre mesajele care au circulat pe grupul de Facebook al localității Măxineni.