Anchetă după dispariția Melisei și Rebecăi! Oamenii legii vor să afle cum au ajuns cele două minore în pădure, având în vedere că distanța de la casele lor este destul de mare

Autoritățile din Mureș au reușit să le găsească pe minorele Melisa și Rebeca.

UPDATE: Poliția a deschis o anchetă privind dispariția celor două minore. Se pare că cel ce le-a găsit pe fete este un pădurar, care a alertat de îndată autoritățile. În acest context, oamenii legii vor să afle cu exactitate cum au ajuns Melisa și Rebeca în pădure, având în vedere că distanța de la casele lor ar fi destul de mare.

De asemenea, după ce Melisa și Rebeca au ajuns în grija autorităților, oamenii legii le-au liniștit pe micuțe, le-au dat să mănânce și le-au dus de urgență la medic, pentru un consult de specialitate, având în vedere faptul că au petrecut o noapte afară, la temperaturi scăzute.

Știre inițială: Melisa și Rebaca, minorele dispărute în Mureș, au fost găsite. Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne au făcut anunțul și au publicat și o fotografie cu cele două micuțe.

„Rebeca și Melisa sunt în siguranță!
Două vieți salvate prin solidaritate, implicare și speranță.
Vă mulțumim tuturor celor care nu ați rămas indiferenți.
Respect și recunoștință colegilor din structurile MAI și voluntarilor- datorită lor, această poveste are un final fericit!”, anunță MAI.

De asemenea, părinții celor două minore au stat cu sufletul la gură și după ore întregi de căutări, în sfârșit au putut răsufla ușurați.

„Iooooo! Ele sunt! Aia mare e Rebeca (…) Am fost cel mai fericit om“, a declarat tatăl uneia dintre fetițe, la Acces Direct.

„Au spus că s-au găsit fetițele. Toată poliția a plecat de aici (…) A sunat poliția și a spus că s-au găsit fetițele”, a declarat mama Melisei, la Acces Direct.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *