“Ne-a trezit bubuitura în miez de noapte…” – Războiul din Ucraina bate la porțile României. Oamenii din Tulcea trăiesc cu frica în suflet
Era trecut de miezul nopții când liniștea satelor din județul Tulcea a fost ruptă brusc de un zgomot ciudat. Un bâzâit apăsător, apoi o lumină pe cer și, la câteva secunde, o explozie care a făcut ferestrele să tremure. Mulți au ieșit în prag, alții și-au luat copiii în brațe și s-au ascuns unde au putut. Oamenii au început să filmeze ce puteau surprinde cu telefonul – drone militare zburând extrem de jos, mult prea aproape de gospodării. Erau acolo, deasupra graniței, în Ucraina, dar sentimentul era că războiul s-a mutat chiar la ei în curte.
„S-a luminat cerul ca ziua. Am crezut că vine sfârșitul”, spune cu voce tremurândă tanti Ana, o femeie de 67 de ani din apropiere de Chilia Veche. „Am strigat la bărbat să închidă geamurile, că ne-am pomenit cu drona deasupra acoperișului. Ne-am rugat… că altceva n-ai ce să faci.”
Ucraina, sub foc. România – martoră neputincioasă
În noaptea de 16 spre 17 iulie, Rusia a lansat un nou val de atacuri cu drone și rachete asupra Ucrainei. Harkovul a fost făcut una cu pământul, zguduit de 17 explozii în doar 20 de minute. Doi oameni au murit acolo. La Krivoi Rog, un copil de 17 ani a fost rănit, iar cartiere întregi au rămas fără curent, în beznă, cu inima strânsă și ochii la cer.
Însă nu doar Ucraina a fost lovită. Cu fiecare atac, România devine tot mai vulnerabilă, iar oamenii din Tulcea, din satele liniștite de la marginea Dunării, trăiesc în fiecare zi cu spaima că următoarea dronă nu se va opri la graniță.
„Ne culcăm cu frica în oase”
„Am 72 de ani și n-am văzut așa ceva de când m-am născut. Să vină războiul la hotar, să nu mai dormi noaptea. Ce vină avem noi, țăranii?” întreabă nea Marin din Plauru, cu mâinile crăpate de muncă și ochii roșii de nesomn. „Să se bată ei acolo sus, dar să ne lase pe noi în pace…”
Pe rețelele de socializare, tot mai mulți tulceni postează imagini cu dronele care zboară aproape de casele lor. Unii spun că au început să-și ducă copiii în alte județe, „măcar să fie mai departe de graniță”. Alții și-au făcut adăposturi improvizate în beci.
Trump și Putin vorbesc, dar oamenii simpli tremură
În timp ce marile puteri negociază sancțiuni, pace sau arme, în satele românești de la frontieră, se trăiește în nesiguranță. Donald Trump i-a dat lui Vladimir Putin un termen de 50 de zile să încheie pacea. În același timp, fostul președinte american le cere aliaților NATO să plătească pentru sisteme de rachete Patriot destinate Ucrainei. Europa aprobă planul, dar negocierile sunt departe de a oferi oamenilor simpli sentimentul că sunt protejați.
„Vorbiți voi de Patriot, de negocieri, de tarife… dar noi ce facem între timp? Ne culcăm cu frica-n piept și ne trezim cu bubuituri în fundul grădinii”, spune un bărbat din Ceatalchioi. „N-avem adăposturi, n-avem veste, n-avem nimic. Avem doar rugăciune și speranța că nu cade nimic peste casa noastră.”
Un pas spre reconstrucție. Dar liniștea e departe
SUA și Ucraina anunță crearea unui fond comun pentru reconstrucție și apărare – minerale, gaze, apărare, litiu… Proiecte mari, cu multe zerouri, dar care pentru tanti Mariana din Periprava nu înseamnă mai nimic. „Să reconstruiască ei ce-or vrea, dar noi, dacă ne cade o bombă pe bordei, ce reconstruim? Noi suntem singuri aici, între ape și frică.”
Europa își închide porțile
Finlanda, ca răspuns la amenințările Rusiei, interzice cetățenilor ruși și belaruși să mai cumpere case pe teritoriul ei. Alte țări ar putea urma. Se închid granițe, se ridică ziduri, iar lumea pare tot mai împărțită între „noi” și „ei”. Doar că la granița României, acel „ei” e la câțiva pași de gardul din fundul curții.
Concluzie: Oamenii cer pace, nu politică
Războiul nu e doar la televizor. Pentru mii de români din estul țării, este o realitate care se aude, se vede și se simte. Dronele nu cunosc granițe, iar zgomotul războiului nu se oprește la stâlpii de frontieră. Când politicienii își trimit mesaje prin presă și negociază la mese rotunde, bătrânii din Tulcea stau cu ochii în tavan, sperând că nu va cădea nimic peste ei în noaptea ce vine.
Pacea nu e doar un cuvânt din tratate. E o nevoie. E aerul pe care oamenii din satele românești vor să-l respire din nou. Fără zgomot de motoare, fără teamă, fără lacrimi.