Incident grav în Brașov, sâmbătă dimineața, după ce un turist a fost atacat de urs în timp ce se afla pe poteca dintre Tâmpa și Postăvarul. Conform primelor informații, victima este un cetățean canadian. Acesta a fost preluat de o ambulanță și transportat la spital.
Turist atacat de urs în Brașov, pe poteca dintre Tâmpa și Postăvarul
Atacul a avut loc după ce turistul a ajuns pe Tâmpa, intenționând să meargă spre Masivul Postăvarul, potrivit bizbrasov.ro. El ar fi plecat singur în drumeție în jurul orei 5 dimineața, deplasându-se pe traseul marcat cu dungă albastră.
În momentul în care a ajuns în zona Peșterii de Lapte, bărbatul a întâlnit animalul sălbatic, care l-a atacat. Victima a suferit mai multe răni la față și la membre, însă a reușit să scape de urs. Din fericire, la scurt timp după incident a fost văzut de un alt turist care a alertat autoritățile.
Care este starea bărbatului
Cetățeanul canadian a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov. Se pare că starea lui este stabilă. Primăria Brașov a reacționat imediat, anunțând că a fost mobilizată o echipă formată din jandarmi, salvamontiști, voluntari și angajați de la Regia Pădurilor Kronstadt.Un turist străin a fost atacat de urs, sâmbătă, 25 octombrie, în timp ce se afla pe poteca dintre Tâmpa și Postăvarul. Autoritățile din Brașov sunt în alertă.
Ursul este căutat de forțele de intervenție. Dacă va fi găsit, poate fi eliminat prin împușcare, potrivit legii, fiind considerat un exemplar violent.
Alți doi oameni au fost atacați de urși în ultimele luni
Atacurile urșilor sunt tot mai frecvente în ultimii ani. Un alt bărbat de 66 de ani a fost mușcat de urs, în luna septembrie, pe un câmp din județul Mureș. Victima a fost transportată în stare gravă la spital.
Cu doar câteva zile înainte, un pensionar de 76 de ani a fost desfigurat după ce a dat nas în nas cu ursul în zona localității Homorod, din Brașov. El a reușit să ajungă pe șosea, iar un șofer i-a sărit în ajutor și a alertat autoritățile.