Fabian, un băiețel de 8 ani, a fost găsit mort în pădure! Copilul era dispărut de câteva zile:,,Sunt îngroziți, șocați și profund îndurerați”

Autoritățile susțin că există suspiciuni clare că băiatul a fost victima unei crime. Fabian dispăruse vineri, iar după mai multe zile de căutări intense, echipele de intervenție au găsit trupul său marți dimineața, într-o zonă împădurită din Klein Upahl, la sud-vest de Gustrow, notează Blue News.

Potrivit Parchetului din Rostock și poliției, cercetările preliminare sugerează că este vorba despre băiețelul dispărut din localitatea Gustrow, dar o expertiză medico-legală va confirma cu certitudine identitatea victimei.

„În acest moment, pe baza cercetărilor preliminare, suntem nevoiţi să presupunem că este vorba despre băiețelul de 8 ani din Gustrow, dispărut de vineri”, au transmis autoritățile într-un comunicat oficial.

Căutările au fost intense și s-au desfășurat pe parcursul mai multor zile, fiind implicate zeci de echipe de intervenție, 200 de polițiști, câini de urmă, drone, elicoptere și chiar bărci.

Rutele de urmărire au dus inițial către stația de autobuz din Gustrow, iar apoi până în zona Zehna, unde locuia tatăl băiatului. Însă, în apropierea unei păduri, urmele s-au pierdut.

Trupul copilului a fost găsit într-o pădure din Klein Upahl de un trecător.

Zona a fost imediat izolată, iar echipele criminalistice au început investigațiile. Autoritățile sunt încă în cercetări pentru a stabili exact cum a ajuns copilul în pădure și de ce nu avea asupra sa telefonul mobil. „Suntem abia la începutul anchetei”, a spus Harald Nowack, purtătorul de cuvânt al Parchetului din Rostock.Mama micuțului a transmis un mesaj sfâșietor 

După dispariția lui Fabian, mama acestuia a lansat un apel video plin de durere, cerându-i fiului său să se întoarcă acasă.

„Mama vrea doar să te întorci acasă”, a spus femeia între lacrimi, în timp ce speranțele că băiatul ar putea fi găsit în viață se stingeau treptat.

Acum, atât mama, cât și tatăl copilului, sunt sprijiniți de psihologi și personal medical specializat, pentru a face față pierderii imense.

„Oamenii din Gustrow sunt îngroziți, șocați și profund îndurerați. Gândurile noastre se îndreaptă către familie. Mulțumesc echipelor de intervenție și tuturor celor care au ajutat în căutări. Acum trebuie să fim uniți”, a spus primarul orașului Gustrow, Sascha Zimmermann.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *