O româncă de 26 de ani a fost înmormântată singură, printre străini, în Italia, după ce familia nu a vrut să știe de ea. Povestea sfâșietoare a Elenei

Destinul Elenei a fost marcat de abandon încă din adolescență. La doar 14 ani, a fugit de acasă, iar de atunci a trăit pe străzile mai multor orașe europene, din Ungaria până în Italia, unde a cunoscut frigul, foamea și pericolele unei vieți fără adăpost.

Elena a trăit o adevărată dramă

Ajunsă la Florența, tânăra a fost prinsă într-un cerc vicios de sărăcie, dependențe și exploatare, fiind forțată să se prostitueze și să își caute supraviețuirea printre străini. În scurt timp, problemele sale s-au agravat, iar greșelile comise au adus-o în atenția autorităților italiene.

A fost încarcerată pentru prima dată la Centrul de minori din Pontremoli, după un episod de șantaj petrecut când avea 17 ani. Ulterior, viața ei a continuat între libertate și detenție, până când a ajuns la penitenciarul Sollicciano, unde, copleșită de neputință și durere, a decis să-și încheie existența.

În zilele dinaintea tragediei, voluntarii asociației Pantagruel, care o vizitau constant, au observat-o mai liniștită decât de obicei. Una dintre ele, Lucia, prezentă și la înmormântare, a povestit că, în ajunul morții, Elena părea împăcată: „Poate că hotărâse deja să-și ia viața; i-a spus colegei de celulă «ce frumoasă ești» și apoi i-a împletit o cosiță”.

Pe peretele celulei a fost găsită o inscripție simplă, dar tulburătoare: „Elena vă salută”.

Preotul Stefano Casamassima, cel care i-a oficiat slujba, a rostit cu emoție cuvintele de despărțire: „Aici, în jurul tău, sunt câteva persoane care au știut să vadă dorința ta de viață și de fericire; acum suntem aici ca să te încredințăm Tatălui, care îți cunoaște dintotdeauna demnitatea”.

El a mărturisit ulterior că vestea morții tinerei a provocat durere printre deținutele și agenții penitenciarului, care au plâns la aflarea veștii: „Această fată vorbea puțin despre ea; probabil mintea și inima i se închiseseră după atâta suferință.

Toată viața s-a simțit respinsă”.

Ce se știe despre viața Elenei

Printre puținele detalii cunoscute despre viața Elenei se află și faptul că a fost mamă. Copilul ei a fost luat imediat după naștere și dat spre adopție, ceea ce a marcat-o profund. Conform Corriere della Sera, avocata Chiara Bandini, cea care a apărat-o pentru prima dată în adolescență și care a fost prezentă la înmormântare, a povestit:

„Elena a fost exploatată în prostituție, îi ademenea pe bărbați și îi ducea sub podurile râului Arno. Uneori mergea la Cascine. Era o fetiță în căutare disperată de afecțiune. Avea un copil, care i-a fost luat imediat după naștere și dat spre adopție. Voia să știe unde este, și pentru asta suferea”.

Avocata își amintește și de un moment luminos din viața ei: în penitenciarul din Pontremoli, Elena devenise pasionată de gătit și o invitase, în 2018, la un spectacol de teatru în închisoare, o zi în care părea cu adevărat fericită.

Potrivit sursei citate, Ambasada României în Italia ar fi încercat să ia legătura cu familia tinerei, însă nimeni nu a dorit să se implice.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *