Vești bune pentru o categorie de pensionari din România! Este vorba despre persoanele care au pensii mai mici de 3.000 de lei. Guvernul a anunțat că acești beneficiari vor primi bani în plus. Află, în articol, toate detaliile!
Miercuri, 1 octombrie 2025, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a transmis că are în vedere elaborarea unui proiect de lege care prevede plafonarea prețului energiei electrice la un nivel maxim de 1 leu pe kilowatt-oră pentru consumatorii cu venituri lunare de până la 2.500 – 3.000 de lei. Printr-o astfel de măsură, românii cu pensii care nu depășesc această sumă ar primi un ajutor important. De asemenea, este și cazul altor categorii vulnerabile.
Ce a spus ministrul Energiei din România despre noul proiect
Peste 2,1 milioane de gospodării vulnerabile din întreaga țară pot beneficia de tichetele pentru energie pe care guvernul le oferă până în data de 31 martie 2026. Măsura a intrat în vigoare la 1 iulie 2025 și este menită să reducă povara financiară generată de costurile ridicate ale curentului.
Tichetul de energie are o valoare de 50 de lei și este destinat persoanelor singure cu venit net lunar de până la 1.940 lei, familiilor cu venit net lunar pe membru de familie de până la 1.784 lei și beneficiarilor venitului minim de incluziune.
Ei bine, ținând cont de scumpirile din ultima perioadă, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că are în vedere elaborarea unui proiect de lege, menit să ajute consumatorii cu venituri lunare de până la 2.500 – 3.000 de lei, inclusiv pensionarii.
„În momentul de față sunt patru companii care furnizează energia electrică sub 1,30 lei, cât era plafonul maxim înainte de eliminarea de la 1 iulie. Oamenii pot să se uite pe comparatorul de prețuri, pot, în mod gratuit, să opteze să se mute la un alt furnizor care să-i dea un preț mai bun.
Separat, iau un calcul un proiect de lege prin care să blochez deconectarea la acei clienți vulnerabili, pe de o parte, care nu își permit să plătească facturile, și, doi, un mecanism prin care, pentru oamenii care au un venit până în 2.500-3.000 lei, să avem un preț maxim de un leu per kilowatt.
Sunt mecanisme care sunt în lucru în momentul de față, care vreau să le operaționalizăm în iarna asta, pentru a trece această perioadă dificilă”, a declarat ministrul Energiei la Antena3 CNN.
Ministrul a susținut că le-a explicat atât colegilor săi din Coaliție, cât și premierului și președintelui țării, că scumpirile în cazul energiei electrice reprezintă o problemă gravă a României. Bogdan Ivan a subliniat că este important să se intervină asupra prețului.
„E o problemă de siguranță națională și de securitate națională, în contextul în care în tot ceea ce cumpărăm noi are o pondere cuprinsă între 10% și 70% costul energiei. Așa că nu e o problemă a unui minister”, a mai spus Bogdan Ivan.