Zodiile pe care Divinitatea nu le lasa niciodata la greu

Printre zodiile care nu sunt lasate niciodata la greu se numara Fecioarele, Gemenii, Balantele, Sagetatorii si Pestii. Ele sunt cele mai sensibile si se pot pierde cel mai usor pe drum, fapt pentru care au nevoie mereu de protectie divina.

In viata Balantelor apar de multe ori persoane parca trimise de Dumnezeu, ingeri pazitori cu chip de om care le ajuta in momentele in care credeau ca totul s-a pierdut.

Sagetator

Si Sagetatorii sunt foarte credinciosi si au o legatura impresionanta cu tot ce tine de spiritualitate. Acesti nativi pot pierde foarte mult din cauza sentimentelor negative. Sunt foarte gelosi, foarte posesivi si duc lipsa de o stima de sine.

Se pun pe locul doi de multe ori, si exact in acele momente intervine Divinitatea cu forta sa pentru a le arata calea cea dreapta si ca nu e nimic gresit sa se gandeasca si la ei.

De altfel, se spune ca trebuie sa ne iubim aproapele ca pe noi insine, dar daca nu ne iubim nici pe noi, cum vom putea iubi oamenii de langa noi?

Pe aceasta lista se afla si Gemenii si Pestii, alte doua zodii duale extrem de sensibile.

Gemenii pot intra usor in depresie pentru ca pun la suflet absolut orice.

In momentele in care cred ca viata lor nu mai are rost, Dumnezeu le trimite oameni providentiali, care ii ajuta sa vada partea plina a paharului.

De asemenea, Pestii nu suporta tradarea si minciuna si se intristeaza foarte repede din aceasta cauza.

Acesti nativi sunt extrem de sinceri si nu inteleg de ce oamenii au comportamente care nu le fac cinste.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *