Simona Halep a atras toate privirile la Palatul Cotroceni. Sportiva arată mai bine ca niciodată, ce a purtat în piept

Simona Halep, în vârstă de 33 de ani, a marcat o apariție memorabilă la Palatul Cotroceni. Sportiva a participat la ceremonia în cadrul căreia marele Gică Hagi a fost decorat cu ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler, cea mai înaltă distincție acordată de statul român.

Gestul făcut de Simona Halep, la ceremonia dedicată lui Hagi

Fosta jucătoare de tenis a impresionat prin eleganța sa, purtând o rochie neagră, cu umărul gol, la care a asortat o pereche de pantofi stiletto eleganți. Un alt detaliu a atras însă toate privirile: propria ei „Stea a României”, primită în 2019 de la președintele Klaus Iohannis. Într-o sală plină de personalități din lumea sportului, Simona și-a purtat cu mândrie decorația, un simbol al carierei sale impresionante.

Simona Halep a fost alături de Gică Hagi în această ceremonie solemnă, iar cei doi au pozat împreună, având în piept aceeași distincție de onoare. Prezența ei la eveniment a fost cu atât mai notabilă cu cât a marcat prima apariție publică a sportivei după anunțul oficial al retragerii sale din tenis, făcut în urmă cu puțin peste o lună.

În ciuda faptului că în sală s-au aflat și alte personalități din lumea sportului, precum Mircea Lucescu, și el decorat cu „Steaua României” în grad de Cavaler, Halep a fost singura care a purtat vizibil acest accesoriu pe ținuta sa, un gest simbolic observat de cei prezenți.

Retragerea Simonei Halep din tenis

Simona Halep a fost una dintre cele mai apreciate și talentate jucătoare de tenis ale generației sale, reușind să cucerească două trofee de Grand Slam: Roland Garros în 2018 și Wimbledon în 2019. După victoria sa de la Londra, unde a învins-o pe Serena Williams într-o finală memorabilă, a fost decorată cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler.

Ultimii ani ai carierei sale au fost marcați de accidentări și de o suspendare controversată pentru dopaj, ceea ce i-a afectat parcursul profesional. Deși a încercat să revină în competiții în martie 2024, Halep a decis, în cele din urmă, să își anunțe retragerea definitivă din tenis.

De-a lungul timpului, sportiva a declarat că a avut mai mulți idoli care i-au influențat cariera, iar printre aceștia, Gică Hagi a ocupat un loc special. „Și Hagi a fost modelul meu de seriozitate, pentru faptul că atunci când intra pe teren nu exista altceva”, mărturisea Halep într-un interviu din 2020.

Alături de Halep și Hagi, alte mari nume din sportul românesc au fost onorate cu această distincție de-a lungul timpului, printre care Mircea Lucescu, Emeric Ienei, Anghel Iordănescu, Octavian Morariu și înotătorul David Popovici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *