Patru zodii care îşi ratează iubirea din orgoliu

Iubirea este un subiect încă neînţeles de mulţi dintre noi. Ne place o persoană şi vrem să fim cu ea, însă nu întotdeauna se întâmplă să şi trecem la fapte sau nu suntem capabili să o păstrăm lângă noi.

Fiecare zodie are o parte luminoasă şi o parte întunecată în ceea ce priveşte iubirea. Trăsătura care le împiedică pe unele zodii să se bucure de persoana de lângă ele este orgoliul. Așadar, fac ce fac şi reușesc să-i îndepărteze pe cei dragi.

Iată care sunt cele mai orgolioase zodii care nu se pot bucura de o relaţie frumoasă şi împlinită.

Leu

Leul stă sub semnul măreţiei. Nu degeaba este supranumit şi regele zodiacului. Îi place să fie în centrul atenţiei, iar dacă nu îi acorzi această atenţie, îşi foloseşte toate trucurile pentru a fi din nou în lumina reflectoarelor. Orgoliul său este deja legendar şi nu se va da înapoi de la nimic pentru a obţine adorarea celorlalţi. Însă, în măreţia lor, deseori, uită de ceilalţi, sunt egocentrici, totul este numai despre ei. Având o atitudine vanitoasă, obişnuiți să se impună, puţini oameni vor rezista alături de ei. O femeie puternică va avea mereu ceva de spus, fapt care va activa şi mai mult orgoliul Leului care vrea să aibă ultimul cuvânt.

Fecioară

Partea întunecată a Fecioarei constă în critica pe care o aduce celorlalţi, astfel, autopoziţionându-se pe un nivel superior fără de ceilalţi. Perfecţiunea Fecioarei poate îndepărta multe persoane din jurul ei, inclusiv bărbatul care ar vrea să rămână alături de ea. Orgoliul ei poate răni multe persoane în jur prin replicile directe și tăioase care ating puncte sensibile. Iubirea nu poate rezista într-un mediu acid, plin de critică şi de observaţii care-l fac pe partener să se simtă inferior. În general, Fecioarele sunt pline de graţie şi farmec, fapt care amplifică vanitatea care le caracterizează. Deşi o femeie din această zodie se poate îndrăgosti, nu se lasă niciodată orbită de iubire şi nu poate trece peste defectele partenerului său sau peste problemele din relaţie.

Săgetător

Săgetătorii sunt, în general, îndrăgostiţi de libertate. Vor să se simtă bine oriunde merg. La fel ca şi Leul, şi Săgetătorilor le place să fie în centrul atenţiei şi să facă parte din spectacol. Cu o astfel de atitudine, aceştia devin orgolioşi şi resping angajamentul care vine odată cu o relaţie stabilă. Pentru ei, fericirea vine din experimentarea mai multor lucruri, nu din iubirea care vine de la o singură persoană. Fiind persoane inteligente, Săgetătorii au un farmec aparte de care sunt conştienţi şi atunci au tendinţa de a deveni aroganţi şi de a se plasa pe o poziţie mai înaltă decât ceilalţi, inclusiv când vine vorba de iubire.

Capricorn

Capricornii sunt ambiţioşi şi ţin la obiectivele lor atât de mult până le îndeplinesc. Ca urmare a acestei hotărâri pe care ei o au, pot fi percepuţi din exterior ca fiind orgolioşi, chiar egocentrici. Nu le este teamă de nimic şi ţin mult la părerea lor, astfel încât este greu să trăieşti alături de un nativ din zodia Capricorn dacă şi tu ai o atitudine impunătoare. Încăpăţânarea lor este cunoscută de toţi cei din jur, vrând să aibă dreptate cu orice preţ. Orgoliul şi dorinţa de a avea ultimul cuvânt nu rezistă într-o atmosferă armonioasă în care iubirea este prezentă. Disciplina lor caracteristică tinde să aibă întâietate în defavoarea iubirii. Orgoliul de a reuşi în tot ce-şi propun îi fac pe cei din jur să se îndepărteze de ei şi să nu-şi găsească iubirea pe care, în plan subtil, Capricornii şi-o doresc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *